Duminică

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a analizat situațiile create de zăpadă și de viscol



Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a reuni duminică, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pentru a analiza situațiile create de căderile de zăpadă și de viscolul puternic.
Conform comunicatului transmis de putătorul de cuvânt la Prefecturii Suceava, Diana Gășpărel, la ședință au participat toți membrii cu atribuții specifice în gestionarea situațiilor produse în urma ninsorii abundente și a viscolului puternic.
Prefectul Alexandru Moldovan a precizat: „Se vor monitoriza activ zonele cu risc ridicat de către toți factorii implicați în managementul intervențiilor și se va asigura funcționarea integrată a forțelor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență generate de manifestarea acestor riscuri.
De asemenea, se vor asigura toate traseele, din punct de vedere al graficului de locare al utilajelor, aici mă refer la cele două SDN-uri și la Drumurile Județene, astfel încât, pe traseele neviscolite să se asigure un timp de trecere mai ridicat și să intensificăm numărul utilajelor acolo unde viscolește și există posibilitatea să întâmpinăm greutăți în gestionarea traficului.
Dacă situația o va impune, se va opri circulația pe drumurile județene care sunt în pericol de blocare din cauza depunerilor de zăpadă și a viscolului puternic.”
Tot în contextul ninsorilor abundente și al viscolului puternic, în scopul evitării unor evenimente nedorite și pentru creșterea gradului de siguranță, jandarmii montani recomandă turiștilor să aibă echipament adecvat sezonului și să respecte marcajele traseelor montane. În cazul apariției unei situații în care poate fi pusă în pericol siguranța lor, turiștii pot solicita ajutor prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau se pot adresa direct jandarmilor montani aflați în dispozitiv.
După încheierea ședinței, prefectul, însoțit de inspectorul-șef al ISU Suceava, colonelul Costică Ghiață, s-a deplasat din nou în teren pentru a monitoriza situația la fața locului.



Recomandări