Comitetul Executiv Național al PSD se va reuni miercuri, ca urmare a deciziei președintelui Klaus Iohannis de a respinge propunerea ca Sevil Shhaideh să fie desemnată premier, surse politice precizând, pentru MEDIAFAX, că s-ar putea cristaliza varianta de a se formula o nouă propunere de premier.
PSD va formula miercuri o nouă propunere de premier, pe care o va prezenta public după CExN și care va fi alta decât cea a liderului Liviu Dragnea, urmând ca suspendarea lui Iohannis să se declanșeze dacă șeful statului o va refuza și pe aceasta, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse politice.
Sursele citate au menționat că în acest moment în PSD se fac „presiuni mari” asupra președintelui Liviu Dragnea pentru declanșarea procedurii de suspendare a șefului statului, Klaus Iohannis, ca urmare a respingerii lui Sevil Shhaideh, prima propunere avansată de PSD pentru funcția de premier.





