Astăzi

Comitetul director al Spitalului Județean decide soarta Secției de Psihiatrie



– În timp ce ASP propune preluarea secției de către Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, angajații acesteia vor să rămână în continuare în subordinea Spitalului Județean
Comitetul director al Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” se va întruni în ședință astăzi pentru a decide soarta Secției de Psihiatrie a spitalului. La acest moment există trei variante pentru funcționarea acestei secții: să treacă în subordonarea Spitalului de Psihiatrie de la Câmpulung Moldovenesc, să devină spital de sine-stătător sau să rămână în continuare la Spitalul Județean. Conform celor declarate ieri de către directorul general al spitalului, economist Costică Dăscăliuc, membrii comitetului director vor trebui să ia în considerare atât poziția angajaților din secția respectivă, cât și cea a Autorității de Sănătate Publică. Șefa Secției de Psihiatrie Burdujeni, doctor Loreley Hașovschi, ne-a spus că întreg personalul a convenit să își desfășoare activitatea în cadrul Spitalului Județean, cel puțin pentru câteva luni de zile. Loreley Hașovschi a precizat că angajații din secție nu sunt de acord să treacă în subordonarea Spitalului de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, așa cum propune directorul executiv al ASP Suceava, doctor Alexandru Paziuc.
Șefa acestei secții spune că varianta ASP nu este nici în favoarea personalului, dar nici a pacienților.
De cealaltă parte, Alexandru Paziuc declară că înființarea unui spital teritorial de psihiatrie la Câmpulung Moldovenesc, care să prea secțiile de specialitate de la Suceava și Rădăuți, ar fi o soluție eficientă, atât pentru pacienți, cât și pentru medici. Preluarea paturilor acestor secții nu ar însemna dispariția fizică a acestora, ci doar atragerea unor fonduri consistente, mai ales că județul nostru a fost desemnat ca județ pilot pentru reforma în sănătate mintală. Directorul ASP Suceava a propus Ministerului Sănătății înființarea a cinci centre de sănătate mintală în județ, din care trei la Suceava – două pentru adulți și una pentru neuropsihiatrie infantilă – altul la Rădăuți, și unul la Câmpulung Moldovenesc.
Alexandru Paziuc a precizat ieri că nu a impus trecerea secției de la Burdujeni la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, ci doar a propus această variantă, considerând-o cea mai viabilă, având în vedere pe de altă parte că Spitalul Județean ar fi degrevat de niște cheltuieli.



Recomandări

Două funcții de director și cel puțin două de șef de serviciu, eliminate de managerul Spitalului Clinic din Suceava, Larisa Blanari

Două funcții de director și cel puțin două de șef de serviciu, eliminate de managerul Spitalului Clinic din Suceava, Larisa Blanari
Două funcții de director și cel puțin două de șef de serviciu, eliminate de managerul Spitalului Clinic din Suceava, Larisa Blanari

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan