Membrii Comisiilor pentru protecția copilului nu mai pot fi remunerați, ei trebuind să restituie și sumele încasate în 2011, deoarece în Legea cadru a salarizării s-a omis articolul care prevedea plata acestora, a declarat pentru MEDIAFAX, președintele Asociației directorilor DGASPC, Sorin Chirilă.
Comisia pentru protecția copilului (CPC) este organul de specialitate al consiliului județean, respectiv al consiliului local al sectorului municipiului București, cu activitate decizională în materia protecției și promovării drepturilor copilului.
Practic, membrii CPC stabilesc încadrarea copiilor cu dizabilități într-un grad de handicap și orientarea școlară a acestora, măsurile de protecție specială a minorilor și reevaluează periodic hotărârile privind măsurile de protecție, precum și încadrarea în grad de handicap și orientarea școlară a copiilor, pe baza sesizării direcției generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC).
Tot membrii CPC au ca atribuții revocarea sau înlocuirea măsurii stabilite în cazul unui copil, dacă împrejurările care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat, soluționarea cererilor privind eliberarea atestatului de asistent maternal profesionist, a plângerilor adresate de copii, în măsura în care soluționarea acestora nu este stabilită de lege în competența altor instituții, informarea părinților cu privire la consecințele plasamentului și stabilirea cuantumului contribuției lunare a părinților la întreținerea copilului pentru care s-a decis plasamentul.
Președintele Asociației directorilor de la DGASPC, Sorin Chirilă, a precizat că s-a omis, fără a ști dacă intenționat sau nu, faptul că această Comisie pentru protecția copilului, care este o comisie de jurisdicție, trebuie să fie plătită.
El a declarat că aceste comisii trebuie să jurisdicționeze în jur de 80.000 de copii români.
Neglijență legislativă
Președintele comisiei este secretarul general al județului, vicepreședinte este directorul general al DGASPC, alături de aceștia existând și câte un reprezentant de la Direcția de Sănătate, Inspectorartul de poliție, Agenția de plăți și inspecție socială și de la o organizație neguvernamentală.
„Deci aceste comisii, care jurisdicționează peste 80.000 de copii, sunt formate din oameni care nu au prevăzut în fișa postului să aibă astfel de atribuții și care își iau o responsabilitate atât patrimonială, cât și nepatrimonială, dar pur și simplu nu sunt plătite. Ni s-a părut normal ca ministerul, care are această atribuție de legiferare în domeniu, să nu neglijeze așa ceva, cu atît mai mult cu cât în 2011, la nivelul județului Alba a fost vorba de vreo 35.000 de lei. Un Consiliu Județean nu își poate permite o cheltuială de 35.000 de lei pentru o comisie care lucrează în patru ședințe lunare, care hotărăsc asupra încadrării în grad de handicap și asupra măsurilor de protecție specială?”, a precizat Chirilă.
El a explicat că în comisie reprezentanții DGASPC prezintă dosarele cu propuneri de măsuri de protecție specială, acestea trebuind evaluate o dată la trei luni, plus dosarele de evaluare complexă cu privire la încadrarea în grad de handicap.
„Am considerat că este o neglijență legislativă deoarece comisia care face cam același lucru în domeniul persoanelor adulte, este reglementat prin legea 448 că este indemnizată. Comisia care se ocupă de orientare școlară și profesională, adică de puțin din ceea ce se ocupă Comisia de protecția copilului, este plătită”, a mai spus președintele asociației.
Sorin Chirilă a mai spus că aceste comisii au cam patru ședințe pe lună, în fiecare fiind analizate, în medie, 70 – 80 de dosare pentru încadrare în grad de handicap și între 20 și 50 de dosare de măsuri de protecție specială.
„Trebuie să audiem copilul, trebuie să ai o discuție cu copilul să-i dai câteva lămuriri asupra situației lui, să-l ajuți să înțeleagă locul și rolul și ce are el de făcut pe viitor, trebuie să discuți cu familia, trebuie să discuți cu asistentul social ca să vezi dacă ancheta socială nu este contradictorie. Sunt cazuri care durează și jumătate de oră, sunt altele care durează zece minute. Asta depinde de complexitate. E o activitate extrem de densă și de uzantă. Adică acești oameni ar fi trebuit să aibă și o asigurare de malpraxis, ori noi ajungem la situația că nici nu li se mai plătește”, a mai spus Sorin Chirilă.
Există riscul ca aceste comisii să nu mai funcționeze
Președintele Asociației directorilor de DGASPC consideră că situația la care s-a ajuns „este realmente o sfidare” și nu exclude ca membrii unor comisii să refuze să mai desfășoare astfel de activități.
„Din ceea ce mi-au spus colegi din țară, există riscul ca aceste comisii să nu mai funcționeze. Adică nu ne mai rămâne decât să plătim noi pentru onoarea că suntem membrii comisiei. Prima oară s-a spus că se dă patru la sută din indemnizația președintelui. Ok, suma rezonabilă. După aceea s-a spus că se dă doar unu la sută iar acum nu se mai dă deloc. Iar noi am solicitat Ministerului să clarifice situația iar dânșii, în loc să clarifice situația, au clarificat ce spune legea. Dar aia știam și noi, că și noi știm să citim un articol de lege și putem să interpretăm. Pe noi ne interesa ca ministerul să clarifice situația care pentru noi este realmente nedreaptă”, a mai spus Sorin Chirilă.
În cazul nefuncționării unei comisii, persoanele încadrate în grad de handicap nu și-ar mai primir drepturile iar copiii aflați într-o măsură specială de protecție nu ar mai fi monitorizați.
„Nici nu vreau să mă gândesc. Doamne ferește! Gândiți-vă că la nivel de județ sunt 1.700 – 2.000 de încadrări în grad de handicap, adică 4.000 – 5.000 de cereri, dar circa 30 la sută se resping. Deci toți acești oameni vor rămâne fără încadrare în grad de handicap și își vor pierde drepturile. Apoi sunt reevaluările, care trebuie făcute pentru schimbarea măsurii de protecție sau măcar ca o activitate de control asupra activității și nivelul copiilor. Deci copiii se plasează acolo și rămân fără niciun control real, deși controlul este sursa principală a managementului. Indiferent unde în lume, dacă s-ar distruge controlul intern și extern se va ajunge la derapaje”, a mai spus președintele Asociației directorilor de direcții din țară.
MMFPS: Se încearcă remedierea problemei
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS) a precizat, pentru MEDIAFAX, că s-a ajuns la această situație din cauza unei erori, neexistând o decizie în acest sens, și se încearcă remedierea problemei.
„Ministerul Muncii a fost sesizat abia la finalul anului 2011 de această lacună legislativă. Încercăm să repunem în drepturi, în cel mai scurt timp posibil, membrii Comisiilor. Acum analizăm soluția optimă legislativă prin care să corectăm acest aspect omis în anul 2009”, se arată în răspunsul transmis agenției MEDIAFAX.
MMFPS precizează că, dintr-o omisiune, prin Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice au fost abrogate o serie de acte normative, inclusiv prevederile articolului nr. 42 din Ordonanța nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, conform căruia „președintele, vicepreședintele și
membrii comisiilor pentru protecția copilului, precum și secretarul acestor comisii, constituite potrivit legii, au dreptul la o indemnizație de ședință al cărei cuantum se stabilește prin hotărâre a consiliului județean sau prin hotărâre a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București și nu poate depăși unu la sută din indemnizația președintelui consiliului județean, respectiv a primarului de sector.