Comisiile parlamentare alocă 770.000 de lei pentru transmisiile TVR din teritoriu



Comisiile parlamentare de Buget, finanțe au aprobat, vineri, un amendament la bugetul Societății de Televiziune, alocând 770.000 lei pentru investiții pentru transmisiile din teritoriu.
Președintele-director general al TVR, Claudiu Săftoiu, a precizat, la dezbateri, că TVR se descurcă cu cea mai mare parte a cheltuielilor și că alocările bugetare sunt un prim pas pentru ca redresarea televiziunii să fie dusă la bun sfârșit.
Întrebat despre disponibilizările din TVR, el a arătat că numărul celor preavizați este de 627 și că în buget este prevăzută suma de 16 milioane de lei pentru plata salariilor compensatorii.
„În ceea ce privește sustenabilitatea restructurării, din punct de vedere financiar, acesta a fost un obiectiv îndeplinit”, a spus Săftoiu.
El a adăugat că TVR a ajuns în această situație din cauza managementului defectuos de la un mandat la altul.
Săftoiu a mai arătat că de la sfârșitul anului trecut , TVR nu a mai înregistrat pierderi.