Comisie: Ofițerul stării civile poate refuza înregistrarea prenumelor indecente sau ridicole



Senatorii juriști au avizat favorabil, marți, cu amendamente, o OUG care prevede, printre altele, că ofițerul de stare civilă are obligația de a refuza înregistrarea prenumelor formate din cuvinte indecente, ridicole, de natură a afecta ordinea publică, bunele moravuri sau interesele copilului.
Senatorii juriști au stabilit că refuzul de înregistrare va fi comunicat în scris părinților, iar decizia va putea fi atacată la instanțele de contencios administrativ.
În cadrul dezbaterilor, senatorul PSD Adrian Țuțuianu a spus că în cazul în care părintele propune un prenume cum ar fi „Mecedes”, „Avion” sau „Televizor”, ofițerul de stare civilă poate refuza înregistrarea acestui nume în certificatul de naștere.
În replică, senatorul PDL Iulian Urban a invocat situația în care un părinte are „imaginația limitată” și în locul unui nume nepotrivit propune un altul la fel. „(Părintele – n.r.) îi spune ofițerului de stare civilă – nu îi spun «Termopan» ci «Geam»”, a arătat senatorul Urban, întrebându-se cine va stabili, în cele din urmă, numele copilului.
„Nimeni nu spune că trebuie să umplem țara de obiecte electrocasnice și mașini”, a admis, totuși, Iulian Urban.
El a primit răspuns de la președintele Comisiei, Toni Greblă, care a precizat că în acest caz numele copilului va fi stabilit de instanța de tutelă.
Întrebat despre criteriile prin care ofițerul de stare civilă va stabili că prenumele propus de un părinte este ridicol, președintele Comisiei juridice, Toni Greblă (PSD), a răspuns că în acest caz „sunt niște chestiuni de bun simț”.
„Din această cauză trebuie să lăsăm libertatea ofițerului de stare civilă, care este pregătit, școlit pentru acest lucru, să aprecieze dacă un prenume este sau nu în defavoarea copilului, împotriva intereselor acestuia când va fi mare și care îi poate crea prejudicii în viitor”, a precizat acesta.
Potrivit afirmațiilor sale, dreptul de a stabili prenumele copilului aparține părinților, însă aceștia nu trebuie să îl exercite abuziv și să pună un prenume „cu rezonanță indecentă, care poate fi împotriva intereselor copilului”.
„Nu există o listă cu numele interzise. (…) Raționamentul trebuie să fie al unui om de bun simț. Nici cifrele nu pot fi trecute (drept prenume – n.r.). Cifrele sunt numai în codul numeric personal”, a spus Greblă.
Senatorul PSD Adrian Țuțuianu a declarat că „un asemenea text există în legislația privind starea civilă dinainte de 1990”.
„Totdeauna a existat prevederea potrivit căreia un ofițer de stare civilă poate să refuze înscrierea unui prenume în registrul de stare civilă. Ceea ce am pus eu astăzi în discuție este cum se materializează acest refuz al ofițerului de stare civilă. Și am ajuns la concluzia că se face o comunicare într-un anumit termen. Calea de contestare este la instanța de contencios administrativ”, a menționat senatorul social-democrat.
„Ofițerul ar putea aprecia că un prenume este ridicol, însă, cetățeanul ar putea avea o altă părere. Atunci cineva trebuie să decidă în interesul minorului. Acel cineva trebuie să fie instanța”, a explicat Țuțuianu.
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență 80/2011 pentru modificarea Legii 119/1996 cu privire la actele de stare civilă urmează să fie dezbătură de plenul Senatului în calitate de primă Cameră sesizată.