Comisia Udrea a cerut Ministerului Turismului fișe de post și documente privind bugetul, achizițiile



Comisia parlamentară de anchetă în cazul Elenei Udrea a decis, marți, să ceară Ministerului Turismului documente privind bugetul și planul anual de investiții, dosarele de achiziții publice, fișele de post ale persoanelor implicate în programul „România, land of choice”.
Membrii comisiei au mai stabilit să solicite Ministerului Turismului și referatele de necesitate, organigrama și statele de funcționare ale Ministerului, decizia ordonatorului de credit prin care a fost stabilită modalitatea de acordare a contractelor de achiziție publică, execuția bugetară pe semestrul I. Comisia cere Ministerului Turismului să precizeze și dacă a fost supus controalelor instituțiilor statului, cum ar fi Curtea de Conturi, și, de asemenea, procesele verbale ale acestor controale.
Membrii comisiei au decis să trimită o adresă ANRMAP în care să-i ceară precizări cu privire la câte controale a efectuat în acest an la Ministerul Turismului și dacă au făcut copie la dosarele de supraveghere la aceste controale.
Deputații din comisie s-au arătat interesați și de sumele acordate de Ministerul Turismului ca diurnă și cazare, și dacă aceste cheltuieli au fost făcute în conformitate cu prevederile legale. „Ne interesează felul în care au fost prinși acești bani în situațiile financiar-contabile”, a spus deputatul PSD Aura Vasile.
Comisia și-a stabilit programul de lucru, astfel încât, de săptămna viitoare, deputații din comisie vor lucra în zilele de marți, miercuri și joi. La propunerea președinelui comisiei Ludovic Orban, membrii comsiei au decis să ceară Biroului permanent asistența la lucrările comisiei a unor experți în domeniile achizițiilor publice, marcheting, publicitate, IT, financiar-contabil.
Comisia parlamentară de anchetă în cazul Elenei Udrea a stabilit să se întrunească din nou, marțea viitoare, pentru audierea acelor reprezentanți ai presei care au semnalat nereguli la Ministerul Turismului, Ludovic Orban precizând că nu s-a decis încă invitarea ministrului PDL la audieri.
Membrii comisiei, reprezentanți ai PSD, PNL și UDMR, au decis, marți, ca persoanele care vor fi audiate de comsie să fie stabilite pe parcursul anchetei, iar la viitoarea ședință să fie audiați reprezentanții publicațiilor Jurnalul Național, Gardianul, Cotidianul și ai altor ziare.