Comisia pentru Transporturi, raport favorabil programului de investiții „Autostrăzii Unirii”

Comisia pentru Transporturi a Camerei Deputaților a dat, marți, raport de admitere cu amendamente proiectului de lege privind aprobarea obiectivului de investiții Autostrada Iași-Târgu Mureș, denumită și „Autostrada Unirii”.
Deputații din Comisia pentru Transporturi au adoptat raportul favorabil cu unanimitate de voturi.
„Prezenta lege aproba executarea obiectivului de investiții Autostrada Iași-Târgu Mureș, denumită ăn continuare Autostrada Unirii. Autostrada Unirii începe la granița României cu Republica Moldova printr-un nou pod peste râul Prut și se termină printr-o conexiune cu autostrada A3 Brașov-Borș, în apropierea orașului Târgu-Mureș”, prevede unul dintre amendamentele adoptate în Comisia pentru Transporturi, adus articolului 2 din proiectul de lege.
Un alt amendament prevede că în fiecare lege bugetară anuală, pe toată durata implementării proiectului, se vor aloca baniii necesari pentru finalizarea obiectivului.
„Obiectivul de investiții Autostrada Unirii se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Transporturilor din credite externe și din fonduri europene nerambursabile. În fiecare lege bugetară anuală, pe durata implementării proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanțare comunicat de Ministerul Transporturilor”, prevede modificarea adusă articolului 2.
În forma adoptată de Senat articolul 2 prevedea că finanțarea obiectivului de investiții se realiza în limita sumelor aprobate anual.
„Obiectivul de investiții Autostrada Unirii se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație din credite externe și din fonduri europene disponibile în cadrul exercițiului financiar multianual 2014-2020”, arăra articolul 2 în forma adoptată de Senat.
De asemenea, Comisia pentru Transporturi din Camera Deputaților a stabilit că „Ministerul Transporturilor va demara în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii toate procedurile de achiziție publică pentru realizarea obiectivului de investiții”.
Proiectul de lege mai prevede că Ministerul Transporturilor este Ministerul responsabil pentru coordonarea realizării obiectivului de investiții „Autostrada Unirii”
Senatul a adoptat proiectul legislativ privind aprobarea obiectivului de investiții Autostrada Iași-Târgu Mureș, pe 4 decembrie 2017, Camera Deputaților fiind decizională în acest caz.

Recomandări

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Șoldan cere votul consilierilor pentru parteneriatul cu CNAIR în vederea construirii rutei ocolitoare la Gura Humorului