Președitele Comisiei pentru Roșia Montană, Darius Vâlcov, a declarat, luni, că motivul pentru care reprezentanții SRI și SIE au fost invitați la audieri este dorința parlamentarilor membri de a afla informații despre bonitatea RMGC sau despre existența unei influențe la nivelul unor decidenți.
„Vrem să vedem dacă acele suspiciuni care au apărut și în presă legate de bonitatea firmei, legate de posibila influență a unor factori decidenți sunt reale sau nu. Cred că mai bine decât SRI și SIE nimeni nu știe”, a spus Vâlcov.
„Azi (luni, n.r.) am supus Comisiei această propunere și probabil azi vom face și invitațiile oficiale pentru săptămâna viitoare”, a adăugat Vâlcov.
El a precizat că miniștrii Marilor Proiecte, Dan Șova, și Justiției, Robert Cazanciuc, care urmează să vină la dezbateri în fața Comisiei, vor fi întrebați dacă membrii Comisiei vor putea avea acces și la licența de exploatare a RMGC.
„Nu am discutat despre licența de exploatare. Vor veni ministrul Marilor Proiecte și ministrul Justiției și îi vom întreba dacă putem avea acces la licență. Noi nu am avut până azi acces nici la avizele date de către ministere. Am solicitat și ministerului Culturii, și ministerului Justiției să ne pună aceste avize la dispoziție”, a spus Vâlcov.