Comisia pentru industrii a Camerei respinge cererea de reexaminare a legii privind organizarea ANRE



Deputații din Comisia pentru industrii au respins, miercuri, cererea președintelui Traian Băsescu de reexaminare a proiectului de lege privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Energie.
Președintele Comisiei, Iulian Iancu a declarat că raportul va fi trimis în plen, iar săptămâna viitoare va fi vot final, după care va fi trimis la Senat.
„Proiectul nu se modifică în sensul dorit de președintele Traian Băsescu, pentru că tot președintele, care a cerut acum să introducem legea de organizare a ANRE în legea-cadru a energiei, a promulgat deja Legea energiei electrice, făcând imposibilă cererea pe care a făcut-o acum. Dacă ar fi să ducem la bun sfârșit această solicitare, ar trebui să reluăm discuțiile pe Legea energiei electrice, adică am da peste cap toată funcționarea întregului sistem în baza unei legi care produce efecte. Parlamentul își menține poziția, legea energiei și gazelor produce efecte, iar la cea referitoare la organizarea și funcționarea autonomă a ANRE Parlamentul își menține poziția”, a precizat Iancu.
El a spus că solicitarea de reexaminare este „absolut ciudată”, pentru că președintele consideră că este obligatoriu ca legea de funcționare a unei instituții să fie parte a legii-cadru a energiei electrice și gazelor naturale.
„Nicăieri în lume nu este normal să ai o lege de organizare și funcționare a unei instituții parte a legii-cadru. Parlamentul nu a făcut acest lucru, el a aprobat legea-cadru care se adresează tuturor prevederilor din domeniul energiei și gazelor naturale și a făcut o lege distinctă privind organizarea și funcționarea ANRE, dar în regim de independență, adică președintele, vicepreședinții și echipa din Comitetul de reglementare sunt numiți de către Parlament. Înainte erau numiți de către prim-ministru, iar PDL a cerut să fie în subordinea președintelui României. Deci nici vorbă de a asuma o independență”, a mai arătat iulian Iancu.
Președintele Traian Băsescu a transmis Parlamentului, la începutul verii, o cerere de reexaminare a legii pentru aprobarea OUG 33/2007 privind modificarea și completarea legilor energiei și gazelor, propunând preluarea în noua Lege-cadru a dispozițiilor referitoare la organizarea ANRE.
În document, președintele menționa că legea supusă reexaminării are ca obiect de reglementare aprobarea cu modificări a OUG 33/2007 privind modificarea și completarea Legii energiei electrice și Legii gazelor, iar prevederile conținute de ordonanța aprobată, dar și modificările aduse prin legea de aprobare vizează organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.
„Învederăm faptul că prezenta lege de aprobare abrogă dispoziții ale Legii energiei electrice și Legii gazelor, care sunt, la rândul lor, menținute în vigoare de către noua Lege-cadru a energiei electrice și a gazelor naturale. Întrucât noua lege-cadru, cât și legea care face obiectul prezentei cereri de reexaminare și transmise la promulgare au un domeniu similar de reglementare, semnalăm necesitatea asigurării unei legislații unitare. În acest scop propunem adoptarea de către Parlament a unei Legi de respingere a OUG nr. 33/2007 și preluarea în noua Lege-cadru a energiei electrice și a gazelor naturale a dispozițiilor referitoare la organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei”, se arată în cererea de reexaminare.
Președintele Băsescu solicită reexaminarea Legii pentru aprobarea OUG 33/2007, în sensul respingerii ei.