Ministrul Educației Mihail Hărdău a validat, ieri, comisia de metodiști care va analiza manualele de Istorie și de Limba și literatura română criticate, săptămâna trecută, de membrii Comisiei de învățământ a Camerei Deputaților.
„Ca urmare a ședinței Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților, din data de 8 februarie 2007, unde au fost făcute referiri cu privire la conținutul unor manuale, ponderea unor subiecte și informațiile transmise în unele manuale de Istorie și Limba și literatura română, ministrul Educației și Cercetării, Mihail Hărdău, a hotărât convocarea, marți, a 16 profesori sau metodiști, opt pentru disciplina Istorie și tot atâția pentru disciplina Limba și literatura română, totodată fiind constituite comisiile de analiză a manualelor pentru cele două discipline”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației și Cercetării (MEdC).
Cele două comisii vor analiza toate manualele de la cele două discipline care au trecut de evaluarea pe baza celor opt criterii precizate prin ordin de ministru. Până în 16 martie, cei 16 profesori sau metodiști vor prezenta rapoarte individuale asupra manualelor cu pasaje contestate. Pentru celelalte manuale, rapoartele individuale vor fi transmise în cinci aprilie.
Ministrul Mihail Hărdău le-a solicitat profesorilor metodiști din comisii să consemneze în raport informații concrete din experiența lor didactică, părerile colegilor din județul de proveniență și opinia elevilor care utilizează manualele supuse analizei. „Consider că o analiză care să exprime poziții din partea utilizatorilor acestor manuale poate fi făcută cel mai temeinic de către profesorii și metodiștii din țară”, a spus ministrul, la sfârșitul ședinței avute cu cele două comisii.





