Membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaților au decis, marți, să respingă cererile de extindere a urmăririi penale și de încuviințare a percheziției informatice în cazul fostului ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob-Ridzi.
Deputații din Comisia juridică s-au pronunțat, prin vot secret, asupra cererilor de extindere a urmăririi penale și de încuviințare a percheziției informatice în cazul deputatului PDL.
Astfel, 11 deputați au votat că nu sunt de acord cu extinderea urmrării penale, iar 9 s-au pronunțat în favoarea solicitării în acest sens.
În ceea ce privește încuviințarea percheziției informatice, au fost 14 voturi împotriva cererii și 7 „pentru”.
Ședința Comisiei juridice s-a desfășurat cu ușile închise, în absența Monicăi Iacob Ridzi.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat, în februarie, Camerei Deputaților, declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale față de Iacob Ridzi Monica Maria.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a sesizat, în 9 februarie, procurorul general al României să solicite Parlamentului urmărirea penală, iar ministrul Justiției să ceară încuviințare percheziției informatice în cazul fostului ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi, pentru abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals și infracțiuni la legea contabilității.
În 10 februarie, Ministerul Justiției (MJ) informa că a transmis președintelui Camerei Deputaților o adresă a procurorilor anticorupție care cereau încuviințarea unei percheziții informatice în dosarul vizând-o pe Monica Iacob-Ridzi.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a sesizat procurorul general, Codruța Kovesi, pentru a solicita Parlamentului României – Camera Deputaților, în baza dispozițiilor articolului 109 alineatul 2 din Constituția României, articolului 12 și articolului 19 din Legea 115/1999, republicată, privind responsabilitatea ministerială, precum și ale Deciziei nr.270/10 martie 2008 a Curții Constituționale, urmărirea penală față de Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Ministerului Tineretului și Sportului, în prezent deputat, se arăta într-un comunicat al procurorilor.
Fostul ministru al Tineretului este acuzat într-un dosar de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, fals intelectual în legătură cu fapte de corupție, în formă continuată, uz de fals în legătură cu fapte de corupție, în formă continuată și participație improprie la infracțiunea de fals intelectual la Legea contabilității, în formă continuată.
Prejudiciul în acest dosar este de 100.000 de lei, creat în urma achiziționării de către MTS a unor produse electronice, printre care și laptopuri, un frigider, au declarat surse judiciare.