Petre Roman ar putea să redevină deputat, după ce membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaților au ajuns la concluzia că raportul ANI în baza căruia i-a fost revocat mandatul nu era definitiv, Roman acuzându-l pe fostul președinte al Camerei, Valeriu Zgonea, de abuz, informează Mediafax.
Comisia juridică va trimite un punct de vedere Biroului Permanent al Camerei Deputaților, în vederea unei decizii.
„Raportul de data trecută a stabilit (Comisia juridică – n.r.) că domnului Petre Roman nu i-a încetat mandatul în condițiile legale. Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a cerut ajutorul ANI și a obținut o adresă din care practic se confirmă ceea ce a spus Comisia juridică și anume faptul că raportul ANI nu este definitiv pentru că se judecă. (…) ANI spune că raportul de evaluare nu va produce efecte, în sensul în care nu va atrage sancțiuni legale până la rămânerea lui definitivă. În cazul domnului Petre Roman raportul de evaluare emis în sarcina domniei sale a fost contestat la Curtea de Apel, zice ANI, iar aceasta s-a pronunțat prin sentința 1.390/2016”, a declarat deputatul PSD Eugen Nicolicea, membru al Comisiei juridice.
El a apreciat că încetarea mandatului nu se putea face decât în cazul în care raportul ANI era definitiv.





