Comisia juridică a Camerei a respins, marți, proiectul legii parteneriatului civil, inițiatorul Remus Cernea arătând că sunt 800.000 de persoane care trăiesc în astfel de relații, iar membrii comisiei și reprezentanții bisericii spunând că este o încercare de a submina familia tradițională, informează Mediafax.Remus Cernea le-a spus membrilor comisiei că acest parteneriat ar aduce beneficii din punctul de vedere al patrimoniului, al sănătății, al moștenirii, al protecției în cazul violenței domestice.”Sunt 800.000 persoane din România care trăiesc în astfel de relații, legea este făcută fără discriminare și se referă la persoanele care conviețuiesc împreună pe baza afecțiunii reciproce și care nu se căsătoresc”, a spus Cernea.El a explicat, ulterior, că este o falsă critică faptul că parteneriatul civil s-ar referi la persoane de același sex.





