Raportul CE de miercuri va menționa, ca aspect negativ, gestionarea cazului Bârsan, însă va nota pozitiv activitatea ANI și DNA, au declarat pentru MEDIAFAX surse europene, precizând că, în cazul Bulgariei, constatările vor fi negative, fapt care va afecta șansele ambelor țări privind Schengen.
Raportul CE privind MCV menționează, ca și în edițiile precedente, că DNA și-a continuat parcursul pozitiv și, de asemenea, are o apreciere favorabilă la adresa ANI, potrivit surselor citate.
Aspectele negative sunt însă legate de CSM, instituție în cazul căreia, ca minus, CE menționează dificultățile în asigurarea unui leadership. Pe de altă parte, CE va critica, legat de CSM, și gestionarea cazului Bârsan, făcând referire clară la acesta fără însă a menționa explicit numele, au precizat aceleași surse.
De asemenea, CE recomandă României să continue pe calea reformelor începute, făcând de altfel și o serie de recomandări. Vor fi menționate, ca și în rapoarte precedente, aspecte legate de implementarea noilor Coduri și strategiile de resurse umane.
Surse UE spun însă că, în timp ce în cazul României raportul intermediar de miercuri va putea fi considerat „în ansamblu, unul pozitiv”, în cazul Bulgariei constatările Comisiei Europene vor fi negative, fapt care, în cele din urmă, va alimenta scepticismul față de aderarea ambelor țări la Spațiul Schengen.
Raportul CE privind MCV va fi adoptat miercuri, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, adăugând că este un raport tehnic, fără o evaluare politică, iar situația internă de la București nu va avea impact asupra adoptării acestuia.
„Raportul va fi adoptat miercuri”, a declarat Mark Gray. El a precizat că „evoluțiile politice interne din această dimineață (luni dimineață – n.r.) nu vor avea impact asupra adoptării”. „Este vorba despre un raport tehnic, care nu conține o evaluare politică”, a reamintit Gray.
CE a impus la data aderării României și Bulgariei la UE un Mecanism de Cooperare și Verificare în care a stabilit patru obiective în domeniul justiției. Comisia publică anual două rapoarte pe tema MCV – unul intermediar, tehnic, în luna februarie, și unul final, în iulie, care conține și o evaluare politică.
Direcția Națională Anticorupție a cerut ridicarea imunității judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, Corneliu Bârsan, solicitarea a fost transmisă ministrului Justiției, iar de acolo Ministerului de Externe.
Ministerul Afacerilor Externe a precizat, în 22 noiembrie 2011, la solicitarea MEDIAFAX, că a transmis la 17 noiembrie către CEDO solicitarea de ridicare a imunității judecătrului Corneliu Bârsan.
„Direcția Națională Anticorupție a solicitat Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să precizeze dacă prevederile Protocolului adițional nr. 6 la Acordul General privind privilegiile și imunitățile Consiliului Europei pot reprezenta un obstacol în efectuarea actelor procedurale legate de ancheta privind suspiciunile de corupție care o vizează pe soția unui judecător CEDO, dar care nu vizează atribuțiile judecătorului instanței europene. De asemenea, în situația în care CEDO consideră că în acest caz sunt aplicabile prevederile privind imunitatea prevăzute în Protocolul mai sus menționat, Direcția Națională Anticorupție a solicitat Curții Europene a Drepturilor Omului ridicarea imunității de care beneficiază domnul Corneliu Bîrsan, în calitatea sa de judecător CEDO, precum și doamna Gabriela Victoria Bîrsan, ca soție a domnului Corneliu Bîrsan, în vederea efectuării de acte de urmărire penală față de aceasta din urmă”, informa DNA.
DNA a exprimat opinia procurorilor în sensul că această situație nu este acoperită de imunitatea invocată de doamna judecător Gabriela – Victoria Bârsan și de soțul său. De altfel, același punct de vedere a fost menționat și de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii care, prin hotărârea din data de 18 octombrie 2011, a respins contestația formulată de doamna Gabriela Victoria Bârsan împotriva hotărârii Secției pentru judecători a CSM prin care a fost încuviințată percheziția domiciliară, pe motivul că doamna Gabriela Victoria Bârsan nu beneficiază de imunitatea invocată.
Solicitarea este justificată de faptul că fostul președinte al CEDO, Jean Paul Costa (pensionat între timp-n.r.), atât printr-un comunicat de presă cât și în corespondența purtată cu procurorul șef al DNA, și-a exprimat preocuparea cu privire la faptul că regulile referitoare la imunitățile judecătorilor CEDO și ale familiilor acestora ar putea fi aplicabile și în cazul percheziționării locuinței din România a unui judecător CEDO.
Potrivit anchetatorilor DNA, avocata Silinescu Gherbovan, reprezentanta omului de afaceri Gabriel Chiriac, ar fi cumpărat influența judecătoarelor Gabriela Bârsan și Iuliana Pușoiu de la Secția de contencios administrativ, care și-ar fi traficat influența pe lângă alți magistrați, în scopul soluționării favorabile unor dosare ale afaceristului.
Potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale a DNA, în perioada mai 2010 – mai 2011, învinuitele Bârsan Gabriela Victoria și Pușoiu Iuliana au primit, în mod repetat, de la învinuiții Gherbovan Silinescu Claudia și Chiriac Gabriel, diferite foloase reprezentând bijuterii, contravaloarea unor bilete de avion și plata cazării pentru diferite deplasări în străinătate, suportarea cheltuielilor ocazionate de organizarea unor petreceri la restaurant, asigurarea folosinței gratuite a unui apartament situat în Paris-Franța. Foloasele respective au fost primite în schimbul facilitării soluționării favorabile a unor dosare aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal.