Comisia Europeană așteaptă ca decizia Curții Constituționale de la București privind rezultatele referendumului de duminică din România să fie luată într-o manieră cât mai liniștită cu putință, a declarat, ieri, Frederic Vincent, purtător de cuvânt al Comisiei.
„În ceea ce privește referendumul, așa cum știți, așteptăm confirmarea rezultatelor referendumului de către Curtea Constituțională. Biroul Electoral a dat astăzi rezultatele finale și le-a transmis Curții Constituționale, iar noi, Comisia Europeană, așteptăm avizul Curții asupra rezultatului referendumului, iar acesta va fi, potrivit procedurii de derulare, rezultatul definitiv”, a declarat oficialul CE, în conferința de presă zilnică pe teme de actualitate de la Bruxelles.
De asemenea, întrebat în legătură cu eventuale presiuni asupra Curții Constituționale, oficialul CE a arătat că se așteaptă ca decizia CC să fie luată într-o manieră cât mai liniștită. „Așteptăm ca CC să ia decizia privind rezultatul referendumului într-o manieră cât mai liniștită cu putință”, a spus el.
Totodată, întrebat care este mesajul Comisiei Europene pentru forțele politice din România în urma referendumului de duminică, Vincent a subliniat necesitatea respectării procesului democratic și a regulilor constituționale. „Mesajul pentru partidele politice este același de acum două săptămâni. Procesul democratic și regulile constituționale trebuie respectate”, a mai spus oficialul CE.