Anchetă

Comisia Europeană a început o investigație privind legalitatea introducerii taxei de înmatriculare



Comisia Europeană a început, marți, o investigație internă privind legalitatea introducerii de către România a taxei de primă înmatriculare auto și ar putea deschide în luna martie procedura pentru încălcarea Tratatului UE dacă legislația internă nu va fi modificată.
„Autoritățile române au la dispoziție câteva luni pentru a schimba cadrul legislativ. În cazul în care legislația românească nu va fi modificată, Comisia se va adresa Curții Europene de Justiție, ceea ce ar fi foarte neplăcut pentru România”, a declarat Linda Vatenaite, jurist în cadrul Direcției de control pentru aplicarea legislației europene din cadrul Comisiei Europene.
O astfel de anchetă ar reprezenta publicitate negativă pentru România. În cazul în care Curtea va decide că legislația este neconformă, România ar putea fi nevoită să plătească o amendă sau, poate, va trebui să ramburseze sumele încasate în aceste luni, a continuat Vatenaite.
Investigația a fost inițiată de Direcția de control pentru aplicarea legislației europene.
Comisia Europeană a decis să acorde un răgaz până în luna martie, având în vedere că România de-abia a devenit membru al UE, a precizat juristul.
Comisarul european Leonard Orban a declarat, la jumătatea lunii iulie a anului trecut, când ocupa postul de secretar de stat în Ministerul Integrării Europene, că prevederea noului Cod Fiscal referitoare la taxele pentru mașinile second hand ar putea fi considerată o încălcare a Tratatului UE, ceea ce, în ultimă instanță, ar putea atrage sancțiuni financiare „extrem de dure”.
El a spus că „este foarte important ca, de la momentul aderării, România să îndeplinească toate angajamentele pe care și le-a asumat prin Tratatul de aderare și să evite sub orice formă încălcarea prevederilor Tratatului Uniunii Europene”.
Orban a menționat că, într-o primă fază, România va fi „somată” să-și amendeze legislația în vigoare, următorul pas fiind cel al sancțiunilor financiare.
Pe de alta parte, ministrul Finanțelor Publice, Sebastian Vlădescu, s-a pronunțat în favoarea menținerii taxelor pentru înmatricularea autovehiculelor second-hand, după ce Comisia Europeană a criticat statele cu astfel de proceduri.
„Aveam două opțiuni: să lăsăm piața complet deschisă și să se întâmple ca în Polonia, să pierdem un vector de dezvoltare extrem de important, pe care-l reprezintă industria de automobile, sau să asigurăm o coerență a politicilor astfel ca numărul autovehiculelor poluante și periculoase pentru circulație să fie redus”, a afirmat Vlădescu, în luna iulie a anului trecut.
La sfârșitul anului trecut, Comisia Europeană a înaintat o acțiune juridică împotriva Poloniei, la Curtea Europeană de Justiție, în legătură cu testele de drum obligatorii pentru automobilele uzate, înainte de înmatriculare.
Testele de drum efectuate în cazul vehiculelor second-hand importate sunt mult mai costisitoare decât cele aplicate în cazul mașinilor rulate în Polonia.
Comisia Europeană a înaintat, separat, o acțiune la Curtea Europeană de Justiție și împotriva Finlandei, privind taxele de înmatriculare a automobilelor uzate, considerând că taxa de înregistrare a mașinilor second-hand importate din alte state membre este discriminatorie.
– Ministrul Finanțelor și cel al Mediului explică, vineri, problema taxei de primă înmatriculare
Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Mediului vor organiza, vineri, o conferință comună în care vor prezenta explicații privind taxa de primă înmatriculare, după ce Comisia Europeană a început o investigație internă privind legalitatea introducerii de către România a acestui impozit.
Taxa pentru prima înmatriculare, introdusă la 1 ianuarie 2007, este diferențiată în funcție capacitatea cilindrică a motorului, gradul de poluare și vechimea mașinii.
În cazul mașinilor care respectă normele de poluare Euro 3 cu o capacitate cilindrică mai mică de 1.600 cmc și cu o vechime mai mică de un an, taxa a fost stabilită la 612 euro, iar pentru cele cu o capacitate cilindrică de peste 3.000 cmc, mai vechi de șase ani, la 5.070 euro.
Pentru o mașină Euro 2 cu capacitatea cilindrică de 1.600 cmc taxa va fi de 2.704 euro, iar pentru cele cu o capacitate de peste 3.000 cmc vor fi plătiți 6.240 de euro.
Posesorii de autovehicule din clasa Euro 1 cu o capacitate cilindrică de până la 1.600 de cmc vor achit 3.744 euro, în timp ce pentru autoturismele cu o capacitate de peste 3.000 cmc taxa a fost fixată la 7.020 de euro.
În cazul mașinilor noneuro, taxa de înmatriculare este de 4.000 euro pentru motorizări de până în 1.600 cmc și de 7.500 euro pentru mașinile cu o capacitate de peste 3.000 cmc.



Recomandări

Peste 300 de oameni nemulțumiți au cerut în cor demisia primarului din Salcea într-o ședință tensionată unde s-a discutat valoarea taxei de salubrizare

Peste 300 de oameni nemulțumiți au cerut în cor demisia primarului din Salcea într-o ședință tensionată unde s-a discutat valoarea taxei de salubrizare
Peste 300 de oameni nemulțumiți au cerut în cor demisia primarului din Salcea într-o ședință tensionată unde s-a discutat valoarea taxei de salubrizare

Sesizare la Parchetul European privind achizițiile frauduloase de microbuze școlare electrice. 26 au ajuns și în Suceava

Sesizare la Parchetul European privind achizițiile frauduloase de microbuze școlare electrice. 26 au ajuns și în Suceava
Sesizare la Parchetul European privind achizițiile frauduloase de microbuze școlare electrice. 26 au ajuns și în Suceava

După ce a promovat la proba scrisă pentru permisul de conducere inclusiv analfabeți, comisarul-șef Radu Obreja a cerut să fie achitat

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan