Sprijin

Comisia Europeană a aprobat un ajutor de 4,3 milioane de euro pentru șase aeroporturi din România, printre care și Suceava

Aeroportul Suceava
Aeroportul Suceava

Comisia Europeană a anunțat că a aprobat o schemă românească de ajutor de stat în valoare de 4,3 milioane de euro, respectiv 21,37 milioane de lei, pentru a sprijini operatorii aeroportuari care au înregistrat pierderi în perioada pandemiei de coronavirus. Potrivit unui comunicat oficial al Comisiei Europene, schema de ajutor a fost aprobată în temeiul „Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat”, iar sprijinul public se va acorda sub formă de subvenții directe. Măsura va fi deschisă operatorilor aeroportuari care administrează aeroporturile Suceava, Bacău, Craiova, Iași, Sibiu și Timișoara.
„Schema urmărește să le acopere pierderile suferite în perioada ianuarie-iunie 2022 și să îi ajute să își continue activitățile pe durata pandemiei și după aceasta. Comisia a constatat că schema românească respectă condițiile prevăzute în cadrul temporar”, se arată în comunicat. Ajutoarele nu vor depăși 2,3 milioane de euro pentru un beneficiar și se acordă până la data de 30 iunie 2022.
„Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar”, se explică în comunicatul Comisiei Europene, în care se mai adaugă și faptul că în această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat.

Recomandări

Ce s-a întâmplat cu miile de amenzi din pandemia de Covid-19, în valoare totală de peste 5 milioane de euro, aplicate de DSP Suceava

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Senatorul Virgiliu Vlăescu atrage atenția că România pierde 869 milioane de euro din PNRR pentru că actuala guvernare nu renunță la pensiile speciale