Comisia de Regulament a Camerei Deputaților a abrogat, miercuri, articolul care instituia un cvorum de prezență la lucrările Comisiilor permanente ale acestui for, considerând că este neconstituțional, propunerea fiind vehement criticată de reprezentanții USR, care o consideră aberantă, scrie Mediafax.„Am mai modificat, de fapt am abrogat un articol din Regulament care instituia un cvorum la comisii, un cvorum de prezență, ceea ce este neconstituțional, este contrazis de vreo 8 decizii ale CCR. Cvorumul de prezență este obligatoriu doar la adoptarea legilor, hotărârilor și moțiunilor, așa scrie în Constituție, așa a mai decis și Curtea, în cele 8 decizii, și prin urmare acea prevedere este neconstituțională”, a precizat, miercuri, președintele Comisiei de Regulament, deputatul PSD Eugen Nicolicea.