Alegeri la partid

Comisia de organizare a Convenției PDL: Votul a fost corect. Vasile Blaga, președintele partidului



Vasile Blaga a câștigat funcția de președinte al PDL prin obținerea a peste 50% plus unu din voturile delegaților, adică 2.344 de voturi din totalul celor 4.567 valabil exprimate. Elena Udrea a întrunit 2.014 voturi, iar Monica Macovei 209.
Rezultatele au fost contestate de Elena Udrea, care consideră că numărul delegaților la Convenție a fost mai mic și, în realitate, Vasile Blaga nu a obținut peste 50% din voturi. Udrea a cerut un tur doi de scrutin, dar cel mai probabil acest lucru nu se va întâmpla.
După publicarea acestor rezultate, președintele Traian Băsescu a ieșit pe Facebook cu o înregistrare video în care a acuzat nereguli în procesul de vot și a anunțat „divorțul” de PDL. „Modul cum nu au înțeles să fie democrați mă face să spun acum definitiv și pentru totdeauna: Adio, Partid Democrat. Astăzi ne-am despărțit”, a fost declarația președintelui României. Băsescu a mai anunțat că se va implica pentru reconstrucția unui partid de dreapta în România, ceea ce ar putea însemna destrămarea actualului PDL.
Balan: Subiectul este închis
Președintele Comisiei de Organizare a Convenției Naționale Extraordinare a Partidului Democrat Liberal, Ioan Balan, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, după soluționarea contestațiilor, că votul de la Convenția de sâmbătă a fost corect, iar subiectul este încheiat.
Ioan Bălan a precizat că votul a fost prefect corect. „Procedura de votare și de numărare a voturilor a fost perfect corectă”, a arătat Ion Bălan la o conferință de presă.
Potrivit acestuia, contestațiile depuse au fost analizate de Comisie și considerate ca fiind neîntemeiate. Balan a spus că rezultatul final al Convenției Extraordinare a PDL a fost că Vasile Blaga a obținut 2344 de voturi, Elena Udrea 2014 voturi și Monica Macovei 209 și că diferența dintre primul clasat și al doilea este de 330 de voturi.
„Subiectul este închis (…). Contestațiile depuse au fost analizate, considerându-se a fi neîntemeiate”, a mai spus Balan.
El a arătat că dorește să dea detalii tehnice deoarece au fost discuții pe această temă arătând că numărătoarea voturilor s-a efectuat de câte trei reprezentanți, unul din partea lui Vasile Blaga și câte doi din partea moțiunilor Monicăi Macovei și Elena Udrea, care au verificat de două ori buletinele de vot și au semnat toate cele 48 de procese verbale.
Bălan a mai spus că reprezentanții moțiunilor au fost propuși de fiecare lider de moțiune și au fost validați de Convenția Națională Extraordinară.
El a mai precizat că membri Comisiei de organizare au pus la dispoziția reprezentanților celor două moțiuni „Reformiștii” și „Noul PDL. O nouă Românie” copii după procesele verbale de numărare și centralizare a voturilor și după tabele de delegați semnate de cei care au participat la procesul de votare.
„Lucrurile acestea s-au întâmplat până la 06:00 dimineața, toată noaptea le-am tras la xerox și le-am pus la dispoziție”, a adăugat Bălan.
Membrii Comisiei de numărare a voturilor la Convenția Națională a PDL au analizat, sâmbătă noaptea, contestația depusă de susținătorii Elenei Udrea privind rezultatul votului pentru alegerea președintelui partidului.
Echipa Elenei Udrea anunță că depune o nouă contestație
Cristian Petrescu, lider al susținătorilor moțiunii Elenei Udrea, a declarat, că tabăra pe care o reprezintă va depune o nouă contestație în care cere renumărarea voturilor la alegerile din PDL, existând nemulțumiri în legătură cu răspunsul primit de la Comisia de organizare. la prima contestație.
„Acum 27 de minute am primit răspunsul la contestația depusă de moțiunea Elena Udrea, probabil vom depune o nouă contestație fiind nemulțumiți de acest răspuns. Pentru cele 37 de voturi care l-au despărțit pe Vasile Blaga de turul doi trebuie făcută renumărarea voturilor”, a precizat Cristian Petrescu.
El a spus că decizia Comisiei de organizare de a nu renumăra voturile nu poate avea altă cauză decât ascunderea de nereguli.
Petrescu a adăugat că sunt nereguli – oameni care ar fi votat deși nu au fost în București – și a menționat nume din Galați și Bacău. El l-a menționat, în acest context, pe Mircea Strianu, care și-ar fi dat demisia de la Bacău și ar apărea pe lista de delegați.
El a mai precizat că Liviu Negoiță s-a regăsit pe listele de la Sectorul 6, dar nu figurează că ar fi votat, după ce organziația Sectorului 3 a respins participarea sa ca delegat la Convenție.
Petrescu a adăugat că nu a fost timpul necesar pentru verificarea tuturor listelor și că a cerut Comisiei și listele de la intrarea în sală și cele de vot, pentru a putea face comparații.
„Vom veni cu o nouă contestație pentru toate listele și pentru renumărarea voturilor”, a mai spus Petrescu, arătând că este important ca toate aceste liste să le fie puse la dispoziție pentru a fi siguri că președintele PDL a fost ales legitim.
Întrebat în legătură cu faptul că președintele Comisiei a spus că lucurile sunt închise, Petrescu a răspuns că Ioan Bălan poate să spună ce crede el, dar că susținătorii moțiunii Udrea vor depune contestații până vor fi mulțumiți de răspuns.
El a mai precizat că au fost găsite nereguli la toate cele patru secretariate unde s-au renumărat voturile și că trebuie renumărate voturile de la toate secretariatele.
Petrescu a mai spus că sâmbătă seară reprezentanții moțiunii Elenei Udrea nu au avut acces la lucrările Comisiei de organizare și nu știe ce s-a făcut cu buletinele și dacă mai sunt sigilate sau nu.
Cristian Petrescu a mai precizat că reprezentanții moțiunii Elenei Udrea au semnat procesele verbale de dinainte de renumărarea celor patru secretariate.
„Nu avem o problemă cu diferența de 330 de voturi între Elena Udrea și Vasile Blaga, ci avem o problemă cu cele 37 de voturi diferență care au făcut să nu se intre în turul doi”, a mai precizat Petrescu.
El a mai spus că reprezentanții Elenei Udrea nu și-au pus problema să plece din partid și deocamdată vor să vadă cum se rezolvă această contestație.
„Nu ne-am pus problema să plecăm, deocamdată vrem să vedem cum se rezolvă contestația, vrem să vedem că totul este transparent și corect”, a spus Petrescu, întrebat dacă susținătorii Elenei Udrea intenționează să plece din PDL.
El a adăugat că ei doresc renumărarea voturilor, revenirea la turul doi dacă este cazul, arătând că aceasta este cea mai bună soluție.
La întrebările ziariștilor referitoare la ce va face dacă contestația nu va fi primită de Comisia de organizare, Cristian Petrescu a spus: „Această Comisie nu a dorit să ne aprobe contestația, drept pentru care vom reveni ea, cu și mai multe motive și dovedind că suspiciuni există. Nu ne dorim decât ca acest proces să fie transparent și corect”.
Potrivit lui Petrescu, statutar nu există niciun termen privind depunerea contestațiilor și se poate contesta până există răspunsul potrivit.



Recomandări

Gheorghe Flutur a fost reales președinte al PNL Suceava cu un proiect pentru continuarea modernizării județului și câștigarea tuturor alegerilor viitoare

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan, în comisia de organizare a Convenției Naționale a PNL