Comisia de Muncă din Senat a adoptat, joi, un amendament la Legea salarizării care plafonează ajutorul acordat familiilor militarilor și polițiștilor decedați care au peste 25 de ani vechime la 12 solde sau salarii, de la 15 sau 20 de solde sau salarii (vechime peste 30 ani), scrie Mediafax.Amenamentul, adoptat cu majoritate de voturi, a fost propus propus de Comisia de Apărare din Senat și are următorul cuprins: ”În caz de deces al personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, soția sau soțul supraviețuitor ori copiii, iar în lipsa acestora părinții, beneficiază de un ajutor egal cu 12 solde ale funcției sau salarii ale funcției fără a fi necesară îndeplinirea condițiilor referitoare la trecerea în rezervă sau direct în retragere / încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, a celor decedați”.


