Comisia de mediu va cere Guvernului suspendarea pentru trei-patru luni a ordonanței privind ecotaxa



Comisia pentru administrație publică și mediu din Camera Deputaților va solicita Executivului suspendarea pentru trei, maximum patru luni, a aplicării Ordonanței de urgență care instituie taxarea pungilor de plastic, în scopul îmbunătățirii actului normativ. Președintele Comisiei, Sulfina Barbu, a declarat, miercuri, că măsura este necesară pentru a îmbunătății actul normativ care creează „extrem de mari dificultăți” companiilor care produc astfel de pungi.
„Este inadmisibil ca o companie care produce de 300.000 de euro să plătească în acest moment un milion de euro cu titlu de ecotaxă, bani care de multe ori nu se mai întorc niciodată la firmă, întrucât actul normativ nu a fost corect înțeles și nu este corect aplicat”, a declarat Sulfina Barbu.
Reprezentanții Comisiei pentru administrație publică și mediu din Camera Deputaților au participat, miercuri, la Palatul Parlamentului, la o masă rotundă pe tema ecotaxei pentru pungile de plastic. La discuție au fost invitați și reprezentanții celor mai mari producători de pungi de plastic din România care au criticat mai multe prevederi cuprinse în Ordonanța de Urgență care instituie ecotaxa, dar și Ordinul de ministru cuprizând normele de aplicare ale acesteia.
Reprezentanții companiilor au reclamat faptul că, în multe cazuri, magazinele nu evidențiază ecotaxa pe bonul fiscal, în acest fel ajungându-se ca banii pe care producătorii de pungi îi plătesc către stat atunci când livrează ambalajele să se piardă și să nu mai poată fi recuperați niciodată. Aceștia s-au plâns și de lipsa unor laboratoare care să certifice faptul că anumite firme produc deja ambalaje ecologice, biodegradabile, care nu ar mai trebui taxate.
„Se ajunge la situația în care o firmă care a investit în echipamente de producție ecologice trebuie să plătească ecotaxa pentru pungile pe care le pune în circulație, deși acestea sunt ecologice, pentru că în România nu există laboratoare care să ateste calitatea ambalajelor”, a declarat Violeta Pandelescu, reprezentanta uneia dintre firmele producătoare de ambalaje de plastic.
Discuția care a durat aproape trei ore a atins și subiecte tehnice, astfel că președintele Comisiei parlamentare, Sulfina Barbu, a solicitat constituirea unui grup de lucru în care să fie discutate „atent” toate nemulțumirile producătorilor, comisie din care să facă parte reprezentanți ai companiilor, dar și ai instituțiilor statului.
„Ne trebuie o lege clară cu principii corecte și care să nu piardă din vedere scopul de protejare a mediului. Având în vedere că este nevoie de timp pentru discuții și luând în considerare faptul că în România nu există laboratoare care să certifice că o firmă produce ambalaje ecologice, am decis să solicităm Guvernului prorogarea termenului de aplicare a ordonanței pentru trei, maximum patru luni”, a declarat la finalul discuțiilor Sulfina Barbu.
Silvian Ionescu, șeful Gărzii Naționale de Mediu (GNM), propune suspendarea „pentru câteva luni” a taxării pungilor de plastic, aceasta fiind, în opinia sa, o măsură socială necesară pentru angajații celor 23 de companii ce produc pungi de plastic, care nu se pot acredita ca producători ecologici.
„În România există 23 de producători de pungi de plastic la scară industrială. Unii dintre aceștia și-au cumpărat deja instalații cu care să poată produce pungi de plastic ecologice, netaxabile. Problema este însă că în România nu există un laborator care să certifice faptul că folia pe care o folosesc este ecologică, biodegradabilă, așa că aceștia sunt într-un impas”, a declarat, marți, Silvian Ionescu.
În același timp, de când pungile de plastic au început să fie taxate, consumul acestor produse a scăzut dramatic, iar firmele românești produc din ce în ce mai puțin, în lipsa unei piețe de desfacere.
Firmele din străinătate acreditate ca producători de material plastic ecologic au însă o piață foarte bună de desfacere în România, a mai spus Ionescu, arătând că această situație periclitează situația celor 5.000 de angajați români ai celor 23 de producători importanți de pungi de plastic din țară.
Fostul Guvern a decis, anul trecut, să introducă, începând cu 1 ianuarie 2009, o taxă în cuantum de 20 bani pe bucată pentru pungile de tip sacoșă confecționate din materiale care nu sunt biodegradabile, distribuite gratuit în prezent de comercianți, taxă percepută de la firmele care introduc pe piață astfel de ambalaje, atât importatori, cât și producători români. Taxa se aplică și în cazul pungilor din plastic reutilizabile și va fi vărsată la Fondul pentru Mediu.
Un studiu realizat de Ministerul Mediului indică, teoretic, că un român folosește 250 de astfel de pungi într-un an, iar durata de utilizare a fiecăruia dintre aceste ambalaje este de doar 20 minute.