Comisia de malpraxis ce funcționează de câteva luni la nivelul Autorității de Sănătate Publică Suceava va deschide anchetă zilele acestea în cazul pacientului de la Spitalul Județean căruia i s-a amputat un picior după ce a fost diagnosticat prea târziu cu ischemie (piciorul nu mai era irigat pentru ca vasele de sânge fuseseră blocate de cheaguri).
Anunțul a fost făcut ieri de către directorul adjunct al ASP Suceava, doctor Alexandru Lăzăreanu (foto), care a precizat că rudele bărbatului au depus plângere scrisă la autoritate.
Comisia de monitorizare și anchetare a cazurilor de malpraxis este formată din reprezentanți ai ASP Suceava, Casei de Asigurări de Sănătate și Colegiului Județean al Medicilor.
Alexandru Lăzăreanu a explicat că în acest caz „lucrurile sunt foarte complicate” și trebuie să se stabilească momentul în care s-a instalat ischemia. În orice caz, spune adjunctul ASP Suceava, pacientul a fost internat la Psihiatrie din cauză că prezenta simptome de sevraj etilic și era agitat și este posibil ca ischemia să se fi instalat ulterior, însă numai rezultatul anchetei va stabili dacă a fost așa.
Pacientul respectiv, pe nume Vasile Căbulcă, a fost adus de soție la spital, luni dimineață, 2 iulie, la ora 4:00, din cauză că acesta acuza dureri lombare, și de picioare, iar membrul inferior stâng era paralizat. Cum bărbatul este epileptic și cunoscut ca etilic, doi medici care l-au consultat la „Urgențe” au decis internarea lui în Secția de Psihiatrie, ajungând la concluzia că acesta este în sevraj etilic și prezintă agitație psihomotorie din cauza tulburărilor psihice. După ce bărbatul a stat 30 de ore în secția menționată, rudele venite în vizită la el au observat marți seară că piciorul stâng al acestuia se învinețise și se răcise și au atenționat cadrele sanitare. A fost sunat medicul psihiatru care se ocupa de caz, care doar la insistențele rudelor acestuia, a acceptat ca pacientul să fie dus înapoi la UPU.
Un colectiv de trei medici l-au examinat marți seara pe bărbat, verdictul fiind că acesta reprezintă „un caz depășit” și că piciorul stâng al pacientului nu mai poate fi salvat, impunându-se amputarea din cauză că avea ischemie avansată.






