Comisia de industrii a Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, în unanimitate, raportul la Legea energiei, președintele Comisiei, Iulian Iancu (PSD), declarând că începând de la apariția acestei Legi „băieții deștepți dispar ca urmare a constrângerilor impuse”.
Iancu a spus că producătorii de energie sunt obligați să pună în piață în mod transparent, nediscriminatoriu și concurențial întreaga cantitate de energie electrică sau de gaz natural.
„Cu alte cuvinte niciun contract nu se mai poate desfășura în spatele ușilor închise. De asemenea există o prevedere expresă legată de furnizarea ca și procent care îi rămâne furnizorului. Aici am avut în vedere acel procent care s-a desprins din activitatea de tarif reglementat de autoritate pe zona casnică. Acela a fost luat ca reper și atât el este lăsat furnizorului, diferența oricât ar fi ea până la prețul final este colectată de statul român”, a explicat Iancu, adăugând că este vorba de un fond de siguranță a sistemului energetic.
El a mai adăugat că „cei actuali o prevedere expresă legată de maximul de 1,08 pe care îl pot obține și orice valoare peste se preia în fondul de siguranță a sistemului național”.
El a mai explicat că furnizorii vor avea maxim 8% profit din venitul pe energie și restul va fi dus la fondul de siguranță.
Iancu a mai spus că în lege sunt prevederi care „se adresează consumatorilor vulnerabili”, care sunt protejați ținând seama de nivelul de salarii, vârstă și sănătate.
„Există reglementări speciale pentru aceste categorii sociale, care vor fi realizate în comun de Ministerul Muncii, Ministerul de Finanțe. Ministerul Economiei și Autoritatea de Reglementare”, a adăugat Iancu.
Raportul Comisiei de industrii la legea energiei urmează să intre joi în dezbaterea plenului Camerei.