Președintele Comisiei de apărare din Senat, Corneliu Dobrițoiu, a declarat, luni, că membrii comisiei au dat un aviz favorabil OUG prin care sunt alocați bani pentru cumpărarea unui avion pentru zboruri speciale, însă deocamdată nu se cunosc costurile acestei achiziții.
„La ora actuală nu putem discuta pe date concrete, pentru că nu a prezentat nimeni nicio analiză comparată asupra produselor care sunt pe piață, tipul de finanțare, costurile integrale ale programului și, drept urmare, ca să nu blocăm avizarea OUG privind rectificarea, noi ne-am dat un vot favorabil”, a declarat Dobrițoiu.
Președintele Comisiei de apărare a precizat că la nivelul comisiei a fost avizată favorabil ordonanța privind rectificarea bugetară prin care Ministerului Apărării îi sunt alocate 13,5 milioane de lei în scopul începerii procedurii de achiziție a unui avion destinat deplasărilor înalților demnitari ai statului.
Dobrițoiu a menționat că prin votul de luni din comisie Guvernul „are undă verde pentru a «starta» procesul de evaluare a produselor, a ofertelor”.
El a menționat că, în momentul în care Guvernul va decide în privința achiziției unui avion pentru demnitari, la nivelul Comisiei de apărare din Senat va exista un nou vot în această privință.
„Cu certitudine achiziția (avionului pentru demnitari – n.r.) se va face cu avizul comisiei parlamentare”, a mai afirmat președintele Comisiei de apărare.
„Suma aceea de 56 de milioane (euro – n.r.) a fost avansată, a fost un răspuns la o întrebare a unui membru al comisiei legată de costurile estimative totale ale unui program. S-a avansat o sumă, nu știm care este fundamentarea acelei sume, din cauza asta am amânat decizia. Nici astăzi nu se cunosc costurile legate de această achiziție (…) Costurile acelea au fost estimative, nu știu dacă ele s-au bazat pe o cerere de ofertă, ci au fost o gândire… Am crezut că la nivelul Ministerului Apărării există o gândire foarte clară vizavi de această achiziție. Ori, domnul ministru Dușa a infirmat astăzi că ar fi fost analizate niște produse de piață, deci au fost niște sume aruncate, puse pe masă”, a mai spus Dorbițoiu.
Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a declarat, luni, că este prematur să se discute despre un preț în ceea ce privește achiziționarea avionului pentru demnitari, menționând că acest lucru va fi supus dezbaterii CSAT, iar suma alocată „va rezulta în urma unei licitații”.
„Nu s-a luat nicio decizie la nivelul ministerului, legat de sumă, și nici de soluția care va fi adoptată (…) Oricum, acest document privind realizarea capabilității de transport special va fi supus dezbaterii și în CSAT. Deocamdată se analizează mai multe variante, când vom avea o variantă optimă vom preciza și suma, dar suma va rezulta în urma unei licitații”, a mai spus Dușa.
Ministrul a afirmat că în cazul „capabilității de transport special”, care ar viza demnitarii, este vorba atât de avioane, cât și de piloți, personal tehnic, posibilități de transmisiuni sau posibilități de operare.
„Probabil că în Comisie s-au prezentat unele prețuri care sunt pe piață în momentul de față la diferite tipuri de avioane, deocamdată n-am stabilit nici tipul, nici felul în care realizăm această capabilitate. A vorbi de o sumă în acest moment este prematur”, a mai susținut ministrul Apărării.
În luna august, Guvernul a aprobat prin ordonanță de urgență achiziționarea unei aeronave pentru înalți demnitari, președintele Comisiei pentru apărare din Senat, Corneliu Dobrițoiu (PNL), precizând, recent, pentru MEDIAFAX, că suma totală necesară achiziționării în leasing a aeronavei se ridică la 56 de milioane de euro.
La data adoptării ordonanței, premierul Victor Ponta declara că Guvernul și-a propus să achiziționeze o aeronavă de 12 locuri pentru a fi folosită în deplasările oficiale de către președintele României, prim-ministru, președinții celor două Camere ale Parlamentului și miniștri.
Ponta preciza că România este singura țară din UE care nu are aeronavă oficială, iar pentru astfel de zboruri este închiriată o aeronavă de dimensiuni mai mari de la Tarom. Ponta susține că astfel costul deplasărilor oficiale este foarte mare, iar oricum, din această toamnă, aeronava respectivă va intra în reparații.
Președintele Traian Băsescu declara tot în august că și-a anulat deplasarea la sesiunea la nivel înalt a Adunării Generale a ONU de la New York din „motive bugetare”.