Majoritatea membrilor Comisiei pentru apărare din Senat propune modificarea OUG 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor militarilor, astfel încât să fie luate în calcul doar pensiile care, în urma recalculării, sunt mai mari decât cele anterioare.
Senatorii din Comisie au adoptat, în acest sens, un amendament la proiectul de lege pentru aprobarea a Ordonanței de Urgență 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Amendamentul, care îl are drept coautor pe președintele comisiei, Teodor Meleșcanu (PNL), prevede că, dacă la recalculare vor rezulta sume mai mari, acestea se vor aplica, iar dacă vor rezulta sume mai mici, vor rămâne în plată pensiile care au cuatumul mai mare.
Meleșcanu a susținut că la formularea acestui amendament s-au avut în vedere atât principiile de drept, cât și prevederile Legii 19/2000 a pensiilor.
„Singura problemă la care nu am primit răspuns este de ce a fost nevoie de tot acest exercițiu. Mă refer la desființarea sistemului de pensii ocupaționale și trecerea la cele pe bază de contributivitate, în condițiile în care nu se face nicio economie și în condițiile în care bulversarea pentru foarte mulți e foarte mare”, a declarat senatorul liberal.
Comisia pentru apărare a fost sesizată pentru aviz la proiectul de adoptare a ordonanței de urgență.