Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, reunită în prima ședință; Lucrările sunt fără presă



Comisia specială a Camerei Deputaților și Senatului privind alegerile prezidențiale din 2009 s-a întrunit, miercuri, în prima ședință, lucrările desfășurându-se fără accesul presei, scrie Mediafax.Jurnaliștii au avut acces doar în debutul ședinței, pentru a prelua câteva cadre pentru ilustrație, ulterior fiind invitați afară.Președintele Comisiei, senatorul PSD Mihai Fifor, le-a transmis jurnaliștilor, înaintea ședinței, că lucrările Comisiei se vor desfășura fără accesul presei, urmând ca declarațiile să fie făcute de el, la sfârșitul fiecărei ședințe.Pe perioada cât jurnaliștii au stat în sală, membrii Comisiei s-au certat pe tema posibilității prezenței membrilor supleanți la lucrări, din schimbul de replici nelipsind nici jignirile.



Recomandări

Discursul lui L. Dragnea: Abuzuri în justiție, dubla măsură a UE, multinaționalele și statul paralel

Votul Comisiei juridice a Senatului referitor la cererea DNA în cazul lui Tăriceanu, amânat

Butunoi: Vicepremierul Paul Stănescu va fi audiat, din nou, în Comisia de anchetă a SPP

Comisia comună a Senatului a respins cererea de reexaminare a președintelui pentru Legea offshore