Inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, chestorul principal de poliție Nelu Pop, fost prezent ieri la Rădăuți pentru instalarea noului director a Direcției Poliția de Frontieră Rădăuți, comisarul șef Ion Gheorghe Pop. „Îi recomand domnului comisar șef Pop să adopte o deschidere și o comunicare foarte bună cu cadrele de conducere din Direcție, să-i consulte în ceea ce privește actul decizional, să pună un accent deosebit pentru pregătirea cadrelor. De asemenea să nu abdice de la combaterea corupției interne, să țină mai bine sub control Punctul de Trecere Siret, unde au fost și sînt probleme, și să încerce să facă armonie în acest colectiv”, a precizat șeful Poliției de Frontieră Române. Noul director, comisarul șef Ion Pop, are 49 de ani și pînă acum a îndeplinit funcția de inspector șef la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare. Domnia sa dispune de o experiență bogată în munca de poliție, după ce a lucrat în mai multe departamente ca Transporturi, Ordine Publică, Judiciar sau Arme-Muniții. Comisarul șef Pop a îndeplinit și funcțiile de șef la Poliția Municipală Baia Mare și adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș. De remarcat că datorită rezultatelor excepționale obținute de către fostul șef al IJPF Satu Mare, presa sătmăreană l-a desemnat „omul anului”.
Declarație
„Nu avem de ascuns absolut nimic mass-mediei…”
„Deschidere totală față de mass media” a fost una dintre principalele recomandări pe care le-a făcut șeful Poliției de Frontieră Române, noului director de la Direcția Poliția de Frontieră Rădăuți, comisar șef Ioan Pop.
„Nu avem ce să ascundem absolut nimic mass-mediei din ceea ce putem comunica. Presa scrisă, presa vorbită, televiziunea sînt și vin în sprijinul nostru. Să spunem oamenilor societății, să le prezentăm prin presă rezultatele noastre legate de securizare dar și de controalele care le efectuăm pe corupție, pe tot ce executăm, pentru că nu avem nimic de ascuns. Noi suntem o structură la vedere, suntem plătiți de societate”, a declarat ieri la Rădăuți chestorul principal de poliție Nelu Pop.






