Concurs adjudecat

Comisarul-șef Eugen Dimitrie Roman, noul șef al Poliției Rădăuți

Comisarul-șef Eugen Dimitrie Roman
Comisarul-șef Eugen Dimitrie Roman

Concursul pentru ocuparea postului de șef al Poliției municipiului Rădăuți a fost adjudecat de comisarul-șef Eugen Dimitrie Roman, ofițerul obținând nota 7,25, în timp ce contracandidatul său, comisarul-șef Andrei Daniel, șeful Secției Rurale Marginea, a luat doar 4.46.
Comisarul-șef Eugen Dimitrie Roman s-a aflat la comandă începând din septembrie 2016, în anumite intervale de timp, însă în baza unor împuterniciri, pe perioade de câte șase luni de zile.
Din 2016, Poliția Rădăuți a fost condusă doar pe bază de împuterniciri, așa cum se întâmplă în cazul celor mai multe funcții de conducere din poliție, inclusiv pentru funcția de inspector-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Ofițerul este absolvent al Academiei de Poliție „Ioan Cuza” București, promoția 1999. Este la origine rădăuțean, iar în cea mai mare parte a timpului a activat la Poliția municipiului Rădăuți. Eugen Dimitrie Roman a fost specializat în sectorul poliției economice, fiind mult timp coordonator al Compartimentului de Combatere a Criminalității Economice Rădăuți.
Eugen Dimitrie Roman a mai fost, câte un an de zile, comandant și adjunct la Poliția municipiului Rădăuți, în 2012 și 2013.

Recomandări

Șoldan a solicitat, în prezența șefului Poliției de Frontieră și al Inspectoratului Teritorial din Sighet, mutarea sediului acestei instituții din Maramureș în Suceava

Gheorghe Șoldan vrea ca la Rădăuți să funcționeze Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava
Gheorghe Șoldan vrea ca la Rădăuți să funcționeze Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava

Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări

Unul dintre dosarele care îl privesc pe fostul șef de la Permise și Înmatriculări Radu Obreja, strămutat la o altă instanță

Comisarul-șef Radu Obreja și Mihail Martin, ofițer al Direcției Generale Anticorupție
Comisarul-șef Radu Obreja și Mihail Martin, ofițer al Direcției Generale Anticorupție

Hoții care au furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar public au fost prinși după o urmărire în trafic și apoi în pădure

Casa notarului din Milișăuți de unde hoții au furat aproximativ 1,4 milioane de euro, în diferite monede
Casa notarului din Milișăuți de unde hoții au furat aproximativ 1,4 milioane de euro, în diferite monede

Fostul șef de la Permise și Înmatriculări și ofițerul anticorupție, recent condamnați, au sfidat instanța de judecată

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava