Comisarul Răzvan Andreica a fost achitat ieri de Curtea de Apel Suceava. Magistrații acestei instanțe au menținut decizia luată de Judecătoria Suceava, iar soluția de ieri este definitivă.
Răzvan Andreica a fost judecat pentru infracțiunile de abuz în serviciu, purtare abuzivă, fals în declarații și participație improprie la fals intelectual. Judecătorii au invocat în decizia de achitare articolul 16, aliniatul 1, litera C, din Codul de Procedură Penală, adică lipsa de probe că persoana a săvârșit infracțiunea.
Principala acuzație împotriva lui Răzvan Andreica a fost de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Totul i s-a tras de la un incident din 20 ianuarie 2013, în jurul orei 1.30, când ofițerul se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Rezumând, dosarul a fost constituit în baza plângerii unui șofer de taxi din municipiul Suceava. Acesta a susținut că, în timp ce se afla în trafic, în zona Primăriei municipiului Suceava, a fost oprit de Andreica și lăsat fără acte, pe motiv că i-ar fi tăiat calea mașinii comisarului, care se afla în misiune împreună cu un alt coleg.
Andreica a fost trimis în judecată pentru că ar fi reținut cu știință, fără drept, cartea de identitate și permisul de conducere ale șoferului, fără a întocmi vreun înscris în acest sens, și prin aceasta a cauzat o vătămare intereselor legale ale persoanei vătămate.
Acuzarea de purtare abuzivă a venit pentru o simplă presupusă expresie jignitoare adresată șoferului.
Andreica a mai fost acuzat de fals în declarații, constând în aceea că a declarat, prin întocmirea raportului referitor la incidentul din noaptea de 19/20 ianuarie 2013, că persoanei vătămate nu i-au fost ridicate documentele personale, în vederea producerii unei consecințe juridice pentru sine.
În fine, cea de-a patra infracțiune, participație improprie la fals intelectual, face referire la faptul că ofițerul ar fi înlesnit, cu intenție, prin întocmirea raportului referitor la incidentul din noaptea de 19/20 ianuarie 2013, falsificarea adevărului.
Procesul a început pe 29 septembrie 2014 și a avut multe termene, în mai multe rânduri martori din dosar și alte persoane care trebuiau audiate fiind aduse cu mandat de aducere, pentru că au evitat să se prezinte la instanță.
Prin achitarea pronunțată ieri, ofițerul își va recupera toate drepturile salariale pe care le-a pierdut după ce, în urma trimiterii în judecată, a fost pus la dispoziție și suspendat de pe postul pe care activa. Printre altele, el nu a mai avut dreptul de a desfășura activitate de urmărire penală.