– Fostul comisar șef interimar al Comisariatului Județean de Mediu, liberalul Constantin Harasim, sare la gâtul celui care l-a demis din funcție, comisarul regional Adrian Cășuneanu, membru al PD, înșirând o serie de nereguli pe care acesta le-ar fi patronat din calitatea pe care o deține
– „Vom analiza dacă statutul de funcționar public al domnului Harasim îi permite un asemenea comportament”, a declarat Cășuneanu, nu înainte de a respinge acuzele lui Harasim, pe care le cataloghează ca fiind „jenante”
Proaspăt demis din funcția de comisar șef interimar al Comisariatului Județean de Mediu, liberalul Constantin Harasim „își reperează onoarea” la sediul PNL, onoare șifonată de cel care l-a demis, șeful Comisariatului Regional de Mediu, democratul Adrian Cășuneanu. Harasim a participat ieri la conferința de presă a PNL Suceava, unde a sărit la gâtul lui Cășuneanu, înșirând o serie de nereguli pe care acesta le-ar fi patronat din calitatea pe care o deține. Comisarul Harasim a ținut să precizeze din start că nu chiulește de la serviciu pentru că se află în concediu medical și că s-a hotărât să vorbească după ce a văzut că Adrian Cășuneanu a afirmat că l-a demis pentru „sincope în activitate”. Fostul comisar șef interimar a pus în cârca lui Cășuneanu folosirea unor comisari pe post de șofer pentru deplasarea „unei doamne din afara sistemului”, deplasarea unei mașini de la Suceava la București „la sediul unui partid politic”, controale dispuse la unele firme de exploatare a lemnului cu excepția „unei societăți de pe raza localității Rîșca”, practicarea unui sistem de a chema de urgență comisarii din teritoriu pentru a da explicații sau pentru a fragmenta controalele. De asemenea, Harasim a pomenit de plata unei facturi în valoare de 270 de milioane de lei vechi către o firmă de confecții din Botoșani în vederea achiziționării de costume pentru comisari, „costume pe care nu le-a văzut nimeni” sau de cumpărarea de către Comisariatul Județean de Mediu din Iași a trei aparate de aer condiționat la prețuri mari. Fostul comisar șef interimar a precizat că ceea ce a spus în conferința de presă reprezintă un sfert din câte știe și a lăsat să se înțeleagă faptul că va mai face și alte dezvăluiri. Harasim a subliniat că șicanele împotriva lui s-au accentuat după ce PD a ieșit de la guvernare, dar a recunoscut că a deținut postul respectiv având susținerea democraților. „Eu regret că am ajuns în acest impas și îi transmit, dacă dorește, să-mi spună și mie motivele pentru care am fost demis. Poate am avut vicii de organizare și eu la rândul meu mă voi strădui să recuperez sau să arăt alte aspecte care pot contribui la buna desfășurare a activității Comisariatului Județean de Mediu”, a mai spus Harasim.
– „Mi se par jenante declarațiile domnului Harasim și sunt făcute cu scopul vădit de a denigra”
Comisarul regional Adrian Cășuneanu a respins acuzele lansate de colegul său liberal, pe care le consideră ca fiind „jenante”. Cășuneanu a susținut cu documente faptul că achiziționarea aparatelor de aer condiționat și a uniformelor pentru comisari s-a făcut cu respectarea legii, lucru constatat și în urma unor verificări efectuate de corpul de control al Gărzii Naționale de Mediu. Noile costume pentru comisarii de la Suceava, a spus el, vor veni în aceste zile. Cășuneanu a rămas surprins de faptul că Harasim, care se află în concediu medical, deci este bolnav, a putut ajunge la conferința de presă pentru a lansa atacuri la adresa lui. „Mi se par jenante declarațiile domnului Harasim și sunt făcute cu scopul vădit de a denigra. În plus, el este în concediu medical și mă miră că, bolnav fiind, umblă pe la partide. Urmează să analizăm dacă statutul de funcționar public al domnului Harasim îi permite un asemenea comportament, pentru că nu are mandat de reprezentare din partea Gărzii de Mediu”, a declarat Cășuneanu. El a mai spus un lucru interesant, și anume că Harasim nu a fost nici un moment comisar șef interimar, pentru că nu îndeplinea condițiile, ci a deținut doar niște atribuții ale postului care era și rămâne vacant până la organizarea concursului. De menționat că, în locul lui Harasim, la șefia Comisariatului Județean de Mediu a fost desemnată Adriana Iordache (PSD).
Liberalii îl sprijină pe Harasim și atacă PD-ul
Președintele organizației municipale Suceava a PNL, Angela Zarojanu, cataloghează drept „un abuz” destituirea liberalului Constantin Harasim din funcția de comisar șef interimar al Comisariatului Județean de Mediu. „PNL îl sprijină pe domnul Harasim, care a ocupat și ocupă și acum funcția de comisar șef interimar al Comisariatului Județean de Mediu. După părerea noastră, demiterea domnului Harasim este un abuz. Se cunoaște modul cum este calificată munca domnului Harasim și, din cele care se spun și pe care le-am auzit, cel care ar avea probleme reale este comisarul regional Cășuneanu. Prin această măsură el vrea să abată atenția de la problemele care exisă acum la Garda de Mediu. PD-ul nu e la guvernare, dar are pârghii în instituțiile descentralizate și acționează într-un mod pe care nu putem să-l acceptăm”, a declarat Zarojanu.






