Comisarii europeni Leonard Orban (România) și Meglena Kuneva (Bulgaria), au participat ieri, la Bruxelles, la prima lor ședință în cadrul Comisiei Europene, transmite portalul euexpands.com.
Ei au fost întâmpinați de președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, care a declarat că „cei doi vor contribui cu siguranță la îmbogățirea și ameliorarea misiunii colegiului”.
Leonard Orban anunțase luni o parte dintre membrii viitoarei sale echipe, în timp ce Meglena Kuneva urmează să se decidă asupra întregii componențe a echipei.
Echipa lui Orban este aproape completă, dar numai Patricia Bugnot, care va ocupa funcția de șef de cabinet, și Johannes Richter, adjunctul acesteia, au fost anunțați în mod oficial.

