Vigilență

Comisarii de mediu sunt cu ochii pe depozitele necontrolate de deșeuri din construcții

– Conducerea Gărzii de Mediu Suceava acuză lipsa de implicare a asociațiilor de proprietari în monitorizarea apariției acestor depozite
Comisarul șef al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că depozitarea necontrolată a deșeurilor provenite din activități de construcție tinde să devină o problemă în județul Suceava. Acesta a atenționat asupra pericolului pe care îl reprezintă aceste deșeuri pentru mediul înconjurător și depozitarea lor haotică.
„Deșeurile provenite din activități de construcție, amenajări de locuințe, sunt mai dăunătoare mediului decât deșeurile din lemn, prin faptul că nu sunt selectate și sunt materiale nebiodegradabile din sfera sticlei, a plasticului sau a spumei, ce produc o insalubrizare și o afectare a solului pentru o lungă perioadă de timp. În județul Suceava ar trebui să existe o unitate specializată care să asigure valorificarea componentelor din aceste deșeuri, lucru ce deja există în țările Uniunii Europene”, a declarat comisarul Constantin Harasim. Acesta a precizat că, în lipsa unei firme care să asigure preluarea acestor deșeuri, cea mai bună soluție este depozitarea la groapa de deșeuri menajere de lângă fiecare localitate. Conținutul amorf al acestor deșeuri poate înlesni o mai bună exploatare a gropilor de gunoi, întrucât ar diminua contactul deșeurilor menajere cu atmosfera.
Beneficiarii, societățile angrenate în activități de construcție sau cei implicați în lucrări particulare de amenajare, au obligația de a urmări predarea, pe bază de contract, a acestor deșeuri și transportarea lor separat de celelalte deșeuri la groapa de gunoi de lângă fiecare municipiu și oraș din județ. Potrivit comisarului Constantin Harasim, primăriile ar trebui să desemneze un operator care să preia spre rezolvare problema reciclării deșeurilor provenite din construcții și către care să se îndrepte toți cei ce sunt beneficiarii unor lucrări de construcție.
„Contractul cu un astfel de operator ar trebui să constituie o condiție în eliberarea autorizațiilor de construcție de către primării. Cei care depozitează astfel de deșeuri la ghene practic se exonerează de o plată în plus. Administratorii asociațiilor de proprietari au ca obligație să urmărească depozitarea deșeurilor astfel ca acestea să fie preluate în mod selectiv, pe cheltuiala celor care le produc, direct de către societăți de salubrizare, fără a fi antrenate la un loc cu deșeurile menajere”, a explicat comisarul Constantin Harasim. Acesta a precizat că societățile și persoanele fizice care nu respectă legislația în domeniul managementului deșeurilor provenite din activități de construcție sunt pasibile de amenzi cuprinse între 1 și 10 milioane de lei vechi, pentru nerespectarea regimului deșeurilor, și între 65 și 70 de milioane de lei vechi, pentru deteriorarea calității solului.

Recomandări

Separarea corectă la sursă este cheia unei gestionări eficiente a deșeurilor în municipiul și județul Suceava

Conducerea IPJ are o nouă abordare privind mafia lemnului – controale în depozite, imediat ce este descoperit un transport ilegal

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi cere premierului Bolojan să emită avizul negativ de mediu pentru groapa de gunoi de pe Mestecăniș

Doi afaceriști care au dat șpagă unui comisar de la Garda Forestieră Suceava au preferat să dea totul în vileag

Deșeurile de medicamente de la populația din municipiul Suceava sunt colectate de Spitalul Clinic de Urgență și Spitalul Bethesda