Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Suceava va intesifica verificările în perioada sărbătorilor pascale, șeful acestei instituții, Vasile Latiș anunțînd că vor fi controlate toate produsele comercializate pe piață în peroada postului, precum și o gamă largă de produse alimentare, nealimentare și servicii turistice. Vasile Latiș a declarat că va fi verificată valabilitatea ouălor, modul de etichetare și depozitare a acestora, valabilitatea vopselelor pentru ouă, precum și produsele de post comercializate, respectiv pateurile vegetale, produsele din soia, margarină, pește și produse din pește, produsele de patiserie, fructele și legumele, precum și produsele din carne.
Comisarii de la Protecția Consumatorilor vor verifica și unitățile de cazare turistică din județul Suceava, respectiv serviciile minime puse la dispoziția consumatorilor, în funcție de clasificarea fiecăreia, precum și pachetele turistice oferite.
Vasile Latiș a mai arătat că aceste controale vor fi efectuate și la cei care comercializează carne tranșată, în special de miel, porc sau vită, comisarii urmând să verifice inclusiv dacă organele interne ale animalelor sacrificate sunt depozitate corespunzător și au înscrisă data durabilității minime. El a mai spus că în această perioadă se vor intensifica verificările și la unitățile de alimentație publică.