Comerțul cu vechituri, de la Taica Lazăr la vânzările pe internet

Vă aduceți aminte de chivuța Țâca, din mahalaua Farfurigiilor? Cea căreia madam Popescu, din strada Pacienții no. 13 i-a dat jacheta cenușie a lui bărbată-su, Lefter Popescu, protagonistul din nuvela “Două loturi” a lui Caragiale? Ei, dacă vă aduceți aminte de țigăncușa pe care ghinionistul personaj (interpretat magistral de Grigore Vasiliu-Birlic într-o peliculă epocală) o dă pe mâna sergentului de stradă, sub acuzația că i-ar fi furat biletelor câștigătoare la loterie, atunci poate vă amintiți și cu ce se ocupa. Chivuța țâca era… telăloaică. Adică “negustoreasă” ambulantă, care cumpăra haine vechi, dând în schimbul lor farfurii. Madam Popescu, oricât s-a tocmit, pe jacheta cenușie a nenorocitului de Lefter Popescu a primit numai zece farfurii (sparte cu furie, mai apoi, de acesta din urmă…).
“Vinde și cucoana capricioasă și zgârcită vreo rochie luxoasă de care s-a plictisit; vinde și studentul paltonul ce l-a purtat iarna; vinde și funcționarul vreun costum vechi; vinde chiar ofițerul hainele care cu noua schimbare de uniformă nu mai poate uza de ele”
Telalii au existat până nu demult. Cu două decenii în urmă, strigătul lor încă se mai auzea pe străzi: “Haine veeeechi! Haine vechi cumpăăăăăăr!”. (Ba, pe ici pe colo, ieșind din amintirea străzilor, se aud parcă și azi).
Comerțul (“precupia”) cu lucruri vechi se practică de secole. La 21 august 1841, “Foaia Sătească” publica o “țirculară a Departamentului din Lăuntru”, prin care se aducea la cunoștința Isprăvniciei Bucureștiului ce pot face și ce nu pot face telalii din Capitală. “Între celelalte reguli statornicite de Cârmuire pentru stăvilirea abuzivelor urmări, ea a socotit a face punere la cale și pentru mărginirea rălei întrebuințări din partea telalilor de deosebite nații, care sunt nume de precupie a lucrurilor vechi, de care unii voesc a se desface iară alți întâmpină trebuință a le cumpăra, să le vândă, și apoi se fac nevăzuți, pe alți cumpărători ai lucrurilor îi amăgesc, și prin urmare fac feliuri de gâlceviri prin înșelături și pagube, curse de la neîngrădirea unor asemene.” Ce măsuri ia, deci, Departamentul din Lăuntru? Telali n-ar mai fi putut să-și țină “precupia” lor decât după ce ar fi primit “un bilet din partea Isprăvniciei cu anume descriere a numelui, a nației, a religiei și a inchizășluitorului (adică acela ce se punea chezaș pentru cinstea telalului – n.n.)”. Numai cine deținea acel bilet și numai pe perioada valabilității lui telalii ar fi fost îngăduiți a “întrebuința slobozi telalâcul”, iar ceștălalți trebuiau ridicați și băgați la arest. Chivuța țâca, sărmana, degeaba a fost închisă, că nu era vina ei, atâta doar că neamul și ocupația nu îi erau de încredere, la acea vreme.
Iată însă cum îi descrie colonelul Popescu-Lumină pe telali, în volumul “Bucureștii din trecut și de astăzi”: “Vezi alături de câte un bărbat o femeie ducând la spinare câte un coș încărcat cu felurite vase de tablă smălțuite, farfurii sau sticle pe care le dau în schimbul hainelor vechi după învoială. Deși edilii municipiului s-au căznit și se căznesc a desființa comerțul de haine vechi și ghete vechi, totuși credem că acesta fiind o ramură de negoț care nu poate fi desființată, ar fi bine să i se dea pace. (…) Negoțul acesta se practică pe o scară întinsă atât la București cât și în alte țări – chiar în cele mai civilizate. Ba chiar se pare că, cu cât un oraș sau o țară este mai bogată și mai civilizată, cu atât și comerțul de îmbrăcăminte uzată (second-hand, i-am zice azi – n.n.) este mai în floare”. Ce mai remarcă acest cronicar al Bucureștiului interbelic? Că la țară și în orașele mici nu există telali. În schimb, în Capitală, “vinde și cucoana capricioasă și zgârcită vreo rochie luxoasă de care s-a plictisit; vinde și studentul paltonul ce l-a purtat iarna; vinde și funcționarul vreun costum vechi; vinde chiar ofițerul hainele care cu noua schimbare de uniformă nu mai poate uza de ele”. Forma ceva mai evoluată a telalilor și telăloaicelor, la vremea aceea, erau stabilimentele cu negustori de vechituri și amaneturi din strada Patria și Taica Lazăr. Azi, telalii și telăloaicele moderne fac “precupia” lor de lucruri vechi pe internet…
Simona Lazar – antenasatelor.ro