– Cei care nu vor respecta această interdicție vor primi amenzi de la 5 la 15 milioane de lei
Pornind de la principiul “paza bună trece primejdia rea”, autoritățile sucevene au pus la punct o serie de măsuri necesare pentru prevenirea apariției și răspîndirii gripei aviare în municipiul Suceava.
“Strategia Municipală de protecție împotriva gripei aviare” a fost realizată de Comisia Municipală pentru Situații de Urgență, a cărei președinte este primarul Ion Lungu, în colaborare cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, a Direcției Sanitar-Veterinare, a Direcției Agricole, ai Direcției Piețelor și cu reprezentanții Poliției Comunitare.
“Pentru început, am interzis comercializarea păsărilor de curte dar și a celor exotice în toate piețele agro-alimentare din municipiul Suceava, dar și în zonele din preajma acestora. În plus, sucevenii care stau la casă și au păsări de curte vor fi sfătuiți să nu le mai dea drumul în drum sau pe imaș și să nu aibă acces spre zone cu acumulări de apă. Toți cei care nu vor respecta indicațiile noastre și interdicția de a mai comercializa păsări vor primi amenzi de la 5 la 15 milioane de lei”, a declarat Ion Lungu.
Controalele prin piețe vor fi făcute în special de angajații Administrației Piețelor și Bazarului, în colaborare cu Poliția Comunitară.