Comerțul cu mercur ar putea fi interzis în 2011, conform noilor norme ale UE



România ar putea renunța la comerțul cu mercur și impune reducerea numărului agenților economici care utilizează metalul și cantitatea acestuia, după alinierea la normele recent adoptate de Consiliul de Mediu al Uniunii Europene, informează, marți, ministerul de resort.
Recent adoptată de Consiliul de Mediu al Uniunii Europene, Strategia privind mercurul urmărește reducerea progresivă, până la interzicere, a exportului și utilizării de mercur în țările Uniunii Europene până în 2011. În acest scop, atât în industrie cât și în medicină vor fi luate măsuri punctuale pentru diminuare cantităților utilizate.
Reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu au avut, marți, o întâlnire în care au dezbătut poziția României în reactualizarea Strategiei privind mercurul. Documentul adoptat de forul european va fi reactualizat la sfârșitul anului 2010.
Secretarul de stat pentru Integrare Europeană Attila Korodi, reprezentant al Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor la discuțiile de marți, a specificat că societățile comerciale a căror activitate generează emisii de mercur trebuie să-și reevalueze acțiunile în conformitate cu prevederile noii Strategii privind mercurul. În plus, acestea vor fi obligate ca, până la sfârșitul lunii, să transmită ministerului o evaluare a emisiilor și depozitelor cu conținut de mercur sau a proceselor din care rezultă mercur.
În baza datelor primite, MMGA va redacta poziția României în contextul noii directive privind mercurul.