„Incorectitudini”
„Avem informațiuni că s’au comis incorectitudini și abateri de la statut în gestiunea și administrarea averii cooperativei «Stejarul »din Mitocu Dragomirnei. Atragem atențiunea Parchetului asupra necesității unei verificări și a unei severe controlări a numitei cooperative”.
„Vremea Nouă”, Anul I, nr. 7, 15 August 1930.
„Manifestări de înfrățire între scriitori și intelectualii localnici”
„Ocrotită de inteligența nelimitată a Societății pentru Cultură, a cărei secție este, Societatea Scriitorilor Bucovinei are putință să facă modeste, dar savuroase descinderi în orașele de provincie bucovinene, Storojineț, Rădăuți, Suceava, unde membrii săi s’au perindat în bine primite șezători și în spontane manifestări de înfrățire între scriitorii și intelectualii localnici. Cele ce vor urma vor avea de bună seamă, cel puțin aceeași reușită”.
„Revista Bucovinei”, Anul I, nr. 8, Cernăuți, August 1942.
„Comercializarea legumelor și fructelor”
„O legumă, un fruct proaspăt se vinde ca pîinea caldă. După cum cele care și-au pierdut calitățile inițiale zac în rafturile chioșcurilor, neîntrebate, ocolite de gospodine. Desigur că nu asemenea mărfuri caracterizează unitățile de comercializare a legumelor și fructelor. De la o zi la alta, atenția pe care IRVLF o acordă bunei aprovizionări a populației își arată roadele prin abundența de produse de pe rafturile unităților specializate. Operativitatea cu care acestea se transferă de la producător la cumpărător, grija pentru manipularea lor, desființarea unor verigi intermediare unde poposeau inutil depreciindu-se, au răspuns în parte unui vechi deziderat al populației: acela de a avea legume și fructe proaspete de cea mai bună calitate”.
„Zori noi”, Anul XXI, nr. 6115, Sîmbătă, August 1967.