Nici o ființă din lume nu-i mai previzibilă decît comentatorul de fotbal.
Dacă văd un meci televizat, ghicesc precis cînd clasicul Grădinescu va observa că „se dau lupte grele în careu” că „pe partea fundașului X e-o pîine bună de mîncat” că „echipele joacă pe contre” sau că „înaintașul Y a marcat ca-n curtea școlii”.
Patologică e și înclinația comentatorilor pentru construcția adverbiabilă „extrem de”. Astfel, Dorinel Munteanu a șutat „extrem de bine” dar portarul a intervenit „extrem de precis”, spre bucuria spicărilor „extrem de modest mobilați la mansardă”.
* * *
Inevitabil vine însă și momentul cînd guristul fotbalistic remarcă „degringolada din rîndul oaspeților” și „coregrafia galeriei rapidiste”.
Apropo, învățaților, „degringoladă” înseamnă „prăbușire”, nicidecum „derută”, cum credeți voi; iar „coregrafia” semnifică „arta dansului”, nu arta bannerelor cu lozinci, din tribune. Mai puneți și voi mînă pe-un dicționar sau cereți-i un almanah lui Andrei Gheorghe!
* * *
Odinioară, pentru a comenta meciurile de fotbal, se apela la profesioniști ai condeiului , capabili să răspundă, cu efort creativ lingvistic, efortului creativ din teren! Așa se-ntîmpla, bunăoară, ca, la primul său meci transmis prin radio, Mircea Radu Iacoban să laude extraordinara evoluție a Soarelui, care tocmai apunea spectaculos, la poarta oaspeților, spre deliciul spectatorilor.
