Comentariu Protestele românești, un „Occupy” care schimbă pe termen lung percepții

Când a început fenomenul Occupy Wall Street, în parcul Zuccotti din New York, la sfârșitul lunii septembrie anul trecut, știrea a apărut la categoria ciudățenii și nimeni nu i-a dat vreo importanță, ideea frizând ridicolul.
Inițial adunați fără un scop, lozincile protestatarilor erau dintre cele mai diverse, de la abolirea sistemului bancar până la supra-taxarea bogaților și tot felul de gratuități pentru oamenii de rând. În lunile care au urmat, mișcarea, de frondă mai degrabă decât de protest, a continuat, a căpătat amploare și s-a extins în alte orașe din SUA și chiar din lume. Nici una dintre revendicările protestatarilor nu a fost pusă în practică – nici nu se putea, dar mișcarea a rămas în conștiința colectivă ca exercițiu de egalitarism și un simbol al revoltei omului de rând față de un sistem care a devenit prea mare și înăbușitor. Mii de protestatari din toate categoriile sociale și nivelurile de educație au campat și au mărșăluit în New York și în alte orașe americane, până la venirea iernii, când nucleul protestului a fost destrămat de intervenția poliției pentru a curăți parcul. Dar mișcarea continuă să reverbereze, „ocupările” de mai mică amploare continuă și în prezent, mai mult simbolice, dar s-a văzut până unde se poate ajunge, notorietatea fenomenului atingând toate straturile societății. Rămâne de văzut dacă mișcarea „occupy” va reapărea odată cu venirea primăverii sau va rămâne în istorie doar ca o formă de „sămănătorism” al începutului secolului 21.
O bună parte a populației din America a simpatizat cu mișcarea Occupy, cu scepticismul de rigoare față de finalitatea practică a manifestării. Alții i-au ignorant politicos trecând pe lângă ei în fiecare zi. Însă nici un politician nu și-a permis să-i califice jignitor și să-i insulte pe manifestanți. Calificative precum „mahala ineptă și incultă” sau „ciumpalaci”, aplicate unui grup de persoane care își exprimă public o nemulțumire, l-ar descalifica pe un politician american. Fie și doar din spirit de corectitudine politică, primarul New Yorkului le-a promis protecție, democrații în frunte cu Obama s-au întrecut în a lăuda aspirațiile legitime de mai bine ale protestatarilor, iar republicanii au văzut în proteste o expresie a nemulțumirii față de ingerința prea mare a statului în societate și față de cheltuielile bugetare excesive.
Mișcarea socială din România acestor zile pare să se înscrie mai degrabă în linia mișcărilor sociale și anti-guvernamentale din Europa (Anglia, Grecia) având ca obiectiv „clar” alungarea de la putere a actualilor guvernanți, o clasă politică percepută drept coruptă și care a pierdut legătură cu realitatea. Dar modul rapid în care s-a născut și propagat această mișcare invită la reflecție și o comparație cu occupy -urile, fiind, ca durată și întindere, cea mai amplă de la revoluția din 1989. Nu mai este vorba de strecuratul apei de comuniști, neocomuniști sau de acuzații de genul „protestatarii sunt instigați de vreun grup politic”. Acuzațiile că protestatarii ar fi fost lăsați sau încurajați să se manifeste violent duminică seară ca parte a unui plan diabolic sunt ridicole. Este mai degrabă vorba despre o manifestare de masă, fără un obiectiv politic concret și unitar, fără o agendă, al cărei scop în ultima instanță va fi doar acela al înălțări conștiinței populației la stadiul de „jucători” activi, nu doar de spectatori inepți sau arbitri fără alternativă la vremea alegerilor. Și este un avertisment oricărei guvernări că abuzurile la nivelul puterii și dezinteresul față de public nu vor trece neobservate.
Experimentul cunoscut în psihologie drept „efectul celei de-a o suta maimuțe” se referă la o schimbare bruscă în modul de abordare a unei realități care se transmite instantaneu în conștiința colectivă, în momentul în care un număr critic de participanți este atins, o sută ca număr generic. Fenomenul a fost observat de cercetătorii japonezi care studiau un grup de maimuțe pe o insulă din Pacific în anii ’50. La un moment dat, un pui de maimuță a spălat cartoful înainte de a-l mânca, iar imediat practica spălării cartofului s-a extins rapid la nivelul coloniei, maimuțele observând și învățând una de la alta. Dar mai mult, chiar și la maimuțele de pe insula învecinată a ajuns practica instantaneu, deși nu există un contact între cele două colonii – toate maimuțele devenind instantaneu mai „emancipate”. Modul în care s-a transmis această nouă formă de comportament la distanță i-a surprins pe oamenii de știință de atunci până în prezent.
Pe lângă morala că „ce face unul fac toți” specifică psihologiei colective, mai există o idee: odată ce un prag a fost trecut, nu mai există cale de întoarcere, conștiința schimbării calitative devine norma comună și se transmite tuturor membrilor unei societăți.
Corespondență din New York de la Ilie FUGARU