PROBLEMA SĂPTĂMÂNII LA CÂMPULUNG Moldovenesc, văzută de primarul Gabriel Șerban

Comenius – aripi spre cunoaștere



Oaspeți dragi au adus în localitatea noastră, în aceste zile, o adiere nouă a primăverii, prin tinerețea și veselia lor. Una dintre întâlnirile tinerilor și profesorilor implicați în Programul Comenius se desfășoară la Câmpulung Moldovenesc și ne onorează faptul că astfel de activități sunt găzduite de Colegiul Național „Dragoș Vodă”, prestigioasă instituție de învățământ câmpulungeană, care se pregătește se aniverseze un secol de existență.
Pentru aceia dintre dumneavoastră care încă nu cunosc menirea acestui program, trebuie să precizez, în doar câteva cuvinte, că este vorba tocmai de unul dintre proiectele europene care fac mai ușoară cunoașterea și comunicarea între popoare. În acest caz, posibilitatea de cunoaștere se adresează către elevi ai unor școli din diferite țări europene, care, în afara faptului că reușesc să păstreze o legătură strânsă între ele, să își facă planuri de viitor, să își împărtășească reușitele, să se ocupe de educație pur și simplu, se și întâlnesc periodic, prin delegații de profesori și elevi, în schimburi de experiență ce se dovedesc deopotrivă plăcute și instructive. Acolo, tinerii participanți au șansa să vadă pe viu de ce niciodată o țară, un popor, nu trebuie judecat numai după litera cărților, pentru că adevăratele valori sunt ascunse în sufletele neamurilor, care nu se dezvăluie decât celor ce au răbdare și plăcere să le descopere față în față, la bucurii și la durere. Personal, consider minunat faptul că s-a gândit cineva să ofere unor tineri această șansă, de a cunoaște popoarele în casa lor, împreună cu tradițiile lor. Mi-aș fi dorit și eu, în adolescență, să am această posibilitate și sunt fericit că, prin acești tineri, acum, se împlinește indirect și un vis al meu.
Oaspeții noștri adolescenți au devenit astăzi mai mult decât prietenii noștri. Sunt, pentru o scurtă vreme, parte din familiile noastre. Acesta este, de altfel, farmecul acestor reuniuni – integrarea perfectă a copiilor oaspeți în viața obișnuită a familiilor de localnici din țările vizitate, participarea la obiceiurile casei, la aniversări, la mesele tradiționale, la bucuria firească, neregizată, a tuturor. Câmpulungenii noștri i-au primit cu inima deschisă, cu suflet curat, îi așteaptă să se întoarcă oricând doresc în viitor și speră că musafirii dragi vor păstra în suflete, între momentele de neuitat din experiențele lor europene, ospitalitatea bucovinenilor, cultura și tradițiile lor.