Cu lumânări aprinse

Comemorarea victimelor din Chișinău

Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia organizează mâine un moment comemorativ pentru victimele tragicelor evenimente care au urmat zilei de 7 aprilie a.c. din Chișinău.
Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia îi invită pe suceveni să li se alăture mâine seară, la ora 20:00, în fața Casei de Cultură, cu o lumânare aprinsă în mână, pentru a-și manifesta împreună recunoștința față de toți cei care au protestat împotriva regimului dictatorial comunist și, așa cum spun ei, “ne-au făcut să privim astăzi cu mai multă încredere în viitor”.
Acțiuni similare se vor desfășura și în alte centre universitare ale României: București, Suceava, Bacău, Brașov, Cluj, Oradea, Galați, Timișoara, Craiova, Iași, Sibiu, Ploiești

Recomandări

Suceava s-a numărat printre marile centre universitare din țară în care ANAF a derulat o nouă campanie națională de educație fiscală

Evreii suceveni au celebrat încheierea sărbătorii Hanuca sau Sărbătoarea luminilor

Omagiu marelui istoric Ion Nistor, la liceul din Vicovu de Sus, la 63 de ani de la trecerea sa în neființă