Acuși vine mijlocul lunii iunie, când se comemorează mineriada din 1990. Cum sunt pasionat de istoria recentă a României, am studiat la bibliotecă anumite cărți, am citit și ce a mai scris presa în acea perioadă și am putut să-mi fac, în final, o imagine cât de cât fidelă asupra evenimentelor. Niște evenimente scăldate în sânge nevinovat și în spermă jegoasă de miner, adică minerii nu numai că au omorât, jefuit și bătut în populație ca în fasole, dar au mai și violat pe săturate tinere bucureștene. De la soldații ruși încoace, violență fără violuri nu există.
Despre acele zile, Departamentul de Stat american lua prompt poziție oficială: „Acțiunile autorizate de președintele Iliescu și de guvernul său, din ultimele zile, au lovit în inima democrației române.”
Mai frapant e că ceea ce s-a petrecut atunci, pe străzile Bucureștiului însângerat, nu a stârnit nici minima înțelegere a agenției sovietice de presă „TASS”, care nota și ea că „recentele evenimente au fost, poate, tipul cel mai negativ de confruntare post-electorală care subminează reputația României în lume, indiferent cine este de blamat pentru asta.”
Oare cine este de blamat pentru asta ? Cine i-a chemat pe mineri, pentru a lovi în inima democrației române ?
Nu știu dacă filmulețele documentare difuzate azi pe tema mineriadelor îi mișcă în vreun fel pe tinerii români. Cred mai curând că nu-i interesează deloc, la fel cum pe cei în vârstă de 35-40 de ani nu-i interesează Holocaustul. De ce i-ar interesa mineriadele ? Că doar nu joacă Tom Cruise și George Clooney în rolurile principale.
Știm că până la urmă Miron Cozma, liderul minerilor, și-a încasat anii de pușcărie, mai puțini decât merita. Dar voința care a pus în mișcare bâtele conduse de acest sălbatic a rămas neatinsă.
Iată un lucru foarte trist pentru viitorul țării noastre. Fiindcă semnalul care se transmite mai departe este că vinovații nu pățesc nimic în România, indiferent cât de grave ar fi faptele comise.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
