Filmele de comedie sunt benefice pentru inimă deoarece măresc fluxul sangvin, se arată într-un studiu citat de BBC News.
O echipă de cercetători de la Universitatea din Maryland, Statele Unite, a făcut un experiment în carul căruia 20 de tineri sănătoși au fost puși să urmărească între 15 și 30 de minute dintr-un film trist și unul amuzant, la o distanță de 48 de ore.
Când au urmărit filme de genul „Mary cea cu vino-ncoa”, fluxul sangvin a crescut la toți participanții, în afara unuia. Cercetătorii susțin că efectul este echivalent cu a lua o doză de medicamente pentru inimă.
În schimb, filme de genul „Salvați soldatul Ryan”, cu multe scene de război, a avut efectul contrar, raportează jurnalul „Heart”. Echipa de oameni de știință afirmă că râsul ar putea avea un efect de lărgire a arterelor, pe când, se știe, stresul le îngustează.
Doctorul Michael Miller, coordonatorul studiului, a spus că, deși este nevoie de mai multă muncă de cercetare pentru ca descoperirea să fie confirmată, vestea ar putea prezenta interes pentru amatorii de cinema.
„Fluxul sangvin crește cu peste 50% când o persoană râde față de momentele în care este supusă unui stres mental”, afirmă Miller.
„Impactul pe care l-a avut vizionarea unui film trist a fost similar cu acela pe care îl au amintirea unor episoade de furie sau operațiunile aritmetice mentale. Impactul vizionării unui film vesel este echivalent cu o sesiune de exerciții aerobice sau începerea unui tratament cu statine.
În timpul studiului, voluntarii au fost rugați să se abțină de la consumul de alcool, vitamine sau executarea de exerciții aerobice cu o seară înainte de începerea experimentului, pentru că aceste lucruri afectează fluxul sangvin.
În total, au fost făcute 160 de măsurători ale fluxului arterial brahial, înainte și la un minut după perioadele de râs sau tristețe. Artera brahială se întinde între umăr și cot și este considerată un bun indicator al fluxului sangvin.
„Indiferent dacă râzi la o glumă cu prietenii sau te uiți la o comedie bună, este foarte probabil ca râsul să fie bun pentru inima ta. Totuși, am vrea să îi liniștim pe cinefili că vizionarea de filme triste nu va avea efecte negative pe termen lung în ceea ce privește inima sau circulația”, a declarat Charmaine Griffiths, de la Fundația britanică pentru inimă.