Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc luni, 9 octombrie, de la ora 19:00, comedia de mare succes „Neveste de fotbaliști”, din distribuția căreia fac parte actorii Magda Catone, Răzvan Oprea, Angel Popescu, Tomi Cristin, Doina Teodoru. Piesa „Neveste de fotbaliști” scrisă de Ivona Boitan este o comedie contemporană, o satiră la adresa unei felii a societății noastre, ahtiată după bani, parvenire și statut social cu orice preț.
Dacă Moliere râdea de burghezul gentilom, „Neveste de fotbaliști” face haz de fetele „care ar face orice ca să se mărite cu un fotbalist, pentru a avea un statut social și financiar garantat, chiar dacă e plătit cu chinul și nefericirea”. „Adevăratul rău nu-l reprezintă însă nici fetele buzate dornice de Vuitton, nici băieții care cred că șutul lor face pământul să se rotească, ci cei din spate, cei care profită de fetele cu creier mic și băieții pe măsură”, mai spun organizatorii.
Regia: Magda Catone; Scenografia: Carmen Paiu și Valeriu Mladin;Durata spectacolului: două ore. Sucevenii sunt invitați de organizatori să-și cumpere bilete la piesa „Neveste de fotbaliști”, care este în esență o comedie trăsnită, „cu gaguri pe bandă rulantă, despre subteranele lumii fotbalului”. Biletele costă 70 de lei și 50 de lei pentru elevi, studenți și pensionari și pot fi cumpărate de la secretariatul
Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etajul 1, tel 0230 523 718.