În 1 noiembrie 1797, Tănase Răpta de Comărești avea să lase copiilor lui, Anița, Ion, Ileana, Iftimia și Mihalachi (partea fetei moarte, Cârstina, îi revenea băiatului ei, Ion), moșiora lui din Comărești și din Vilauce.
Toader Lastiuca va lăsa moșioara, după o judecată, vărului său, Ilaș Lastiuca din Căbești, fiul lui Ștefan Lastiuca, în 10 august 1798.
Partea de sat a lui Gheorghe Răpta va fi moștenită, în 25 noiembrie 1827, din voința văduvei sale, Paraschiva (născută Buțura, fata Mariei Buțura din Ivancăuți), de copii lor, Safta și Casandra, care moșteneau și 50 stânjeni la Bănila Moldovenească, în lungul hotarului Ciudeiului, până în hotarul Jadovei.
În 18 februarie 1806, Mihalachi Răut și Vasile Ciornii vindeau lui Sămon Grigor von Turcul părțile lor de moșii în Comărești pe Siret, „din hotarul Bobiștilor păr-în hotarul Bănilii moldoviniaști, care să tragi… di pi maica loar, anumi Marie, soră bună cu Toma Barnaovschi, din stâlpul lui Dumitrașco Lastivca”.
Prin testamentul din 25 iunie 1820, Ilie Baloșescul din Stănești pe Siret lăsa soției sale, Măriuca, și copiilor lor, Catrina, Ștefan și Vasăli, moșia din Comărești, „adică heleștu și moară și altele, care am în stăpânire cu frații”.
În 1843, biserica Arătarea Maicii Domnului din Comarești, ctitorită, în 1812, de George de Baloșescul, sfințită în 1817 și restaurată în 1884, cu 358 enoriași, patronată de Dimitri de Vasilco, era slujită de preotul Nicolai Mitrofanovici. În 1876, patroni ai bisericii, care servea și enoriașii din Slobozia-Comarești și din Fântânița, erau Constantin de Baloșescul și Nicolai de Vasilco. Parohul Iakob Gromnicki păstorea peste 1.761 suflete. În 1907, patroni ai bisericii erau Constantin și Ioan de Baloșescul, precum și evreii Anton Kraygher și N. Frankel, paroh fiind Onufrei Malcinschi, născut în 1862, preot din 1899, paroh din 1905, care-l avea cantor, din 1899, pe Ioan Albota, răzeș din Cuciurul Mic, născut în 1868.
În Comarești funcționa, din 1886, o școală cu 2 clase[1].
În 1890, Comăreștii aveau 956 locuitori, paroh fiind Teodor Șcraba, învățător – Ioan Șcraba, iar primar – Dionisie.
CONIATIN. Sat de graniță, aflat în apropiere de Putila, situat, pe Ceremușul Alb, între Câmpulung Rusesc și Iablonița, cu populație huțănească, din 20 mai 1762, când egumenul Putnei, Vartolomii, încurajează exodul huțănesc spre proprietățile mănăstirești, Coniatinul avea, în 1774, 94 familii de huțani, numărul acestora sporind, până în 1784, la 119.
În 8 iulie 1793, Vasile Balș vindea lui Iacob Romașcan un sfert din satele Coniatin, Stebnic Iablonița și un sfert din Ispas.
În 24 iunie 1795, când se împart moșiile lui Mihalachi Giurgiuvan, conform voinței sale testamentare, „parte din Conetin” rămâne văduvei sale, Maria, fata lui Ioniță Potlog.
În 1843, biserica Sfântul Vasile din Coniatin, cu 830 enoriași, patronată de Mihail de Romașcan, Ioan de Gafenco și Grigore de Aivas, avea neocupat postul de paroh. În 1876, patron al bisericii era Gudenus Gordian, paroh fiind Vasile HIMEN, numărul enoriașilor rămânând aproximativ același (859). În 1907, comuna bisericească Coniatin și Semacova, cu biserică în Coniatin, număra 1.199 enoriași, patron al bisericii find Ladislaus Graf Baworowski. Paroh în Coniatin, dar și în Iablonița, era Ștefan Halip, iar cantor, din 1902, Vasile Toustiuk, născut în 1872.
În Coniatin funcționa, din 1884, o școală cu o clasă[2].
În 1890, comuna Coniatin avea 1.091 locuitori. Primar era Vasile Charabanovici, paroh – George Dașchievici, iar cantor bisericesc – Teodosie Șcraba.
Situat la poalele munților Chicerele Roșișnei, Maximeț, Pleta și Semacova și ale dealurilor Bulenca, Hliboca, Lipovățul, Pohar și Volșineț, Coniatinul avea cinci părți de sat, Chicera, Hliboca, Kipovăț, Roșișna și Seneța, precum și trei cătune, Hliboca, Pleta și Semacova.
CORCEȘTI. Satul lui Sima Corcea, de lângă Cupca, întărit lui Sima, de Ștefan cel Mare, în 1462, Corcești pe Cozancea, învecinat cu Pătrăuți pe Siret, Frătăuți, Târnauca și Cupca, menționat printre proprietățile mănăstirii Dragomirna, în 22 martie 1654, devine seliște pustie, în veacurile următoare, apoi, ca moșie, pe jumătate, a mănăstirii Dragomirna, se populează „cu câteva case împrăștiate” abia din 1783, când va fi colonizat cu 76 familii de ruteni.
În martie 1785, 18 familii de ruteni s-au mutat, din Bălcăuți, la Corcești, biserica satului, construită din lemn, în 1807, fiind sfințită, cu hramul Sfântului Vasile, în 1 ianuarie 1808.
În 1843, biserica Sfântul Vasile din Corcești, construită în 1815, restaurată în 1848-1850, cu 712 enoriași, era slujită de preotul Petre Ianovici. În 1876, paroh era George Hnidei, care păstorea peste 1.108 suflete. În 1907, paroh era Dimitrie Gramatovici, născut în 1867, preot din 1898, paroh din 1905, cantor fiind, din 1900, Parftenie TCACIUC, născut în 1858.
La Corcești funcționa, din 1888, o școală cu 2 clase[3].
În 19 octombrie 1884, a fost inaugurată prima școală din satul Corcești.
În 1890, satul Corcești avea 1.226 locuitori, primar fiind Petru Șchipor, preot – Leon Zugrav, învățător – Ștefan Sorocean, iar cantor bisericesc – Parfenie Tcaciuc.
[1] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 34, 1876 p. 71, 1907 p. 143
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 58, 1876 p. 101, 1907 p. 114
[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 36, 1876 p. 64, 1907 p. 165