Chiar de la primii fulgi de zăpadă de anul acesta, echipele de intervenție ale societății de salubrizare și cele ale Direcției Domeniului Public au fost mobilizate, să intervină în caz de zăpada s-ar fi depus într-un strat mai gros sau dacă s-ar fi format polei pe zona carosabilă și pe trotuare.
Astfel, dis-de-dimineață, la sediul Primăriei Suceava a fost convocat primul comandament de iarnă, primarul Sucevei, Ion Lungu, cerându-le celor de la Rosal și de la Direcția Domeniului Public să fie gata să intervină în cel mai scurt timp și să colaboreze pentru a asigura deszăpezirea anumitor zone din oraș.
O atenție specială li s-a cerut să acorde zonei modernizate din centrul Sucevei, recent dată în folosință, unde trebuie să intervină atât Rosal, mecanizat, cu utilajele de deszăpezire pentru trotuare, cât și cei de la Domeniul Public, manual.
„Chiar de va ninge abundent, acolo trebuie să fie trasate permanent alei pentru pietoni, dacă nu se poate curăța zăpada de pe suprafețe mai mari”, a adăugat șeful municipalității sucevene.