Plante de apartament

Columnea se teme de frig



Genul Columnea reunește aproximativ 150 de specii de plante erbacee perene, originare din America Centrală și Meridională și care sunt adaptate atât cultivării în aer liber, cât și în seră sau în apartament.
Numele plantei vine de la naturalistul Fabio Colonna, care a trăit la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea. Speciile cele mai cultivate de Columnea cresc, în general, sub forma unor plante agățătoare. Frunzele sunt ovale, de culoare verde strălucitor, adesea acoperite cu peri albi. Primăvara, planta face numeroase flori solitare, de formă tubulară, de culoare roșie sau în tonuri care merg de la galben la roșu. Cele mai cunoscute specii cultivate sunt Columnea crassifolia, Columnea gloriosa, Columnea microphylla și Columnea schiedeana.
Îngrijire
Columnea preferă locurile luminoase, dar la adăpost de razele directe ale soarelui.
Vara, ghivecele pot fi mutate în exterior, într-un loc umbros și ferit de vânt. Planta se teme de frig și deci iarna trebuie ținută în casă, de preferat în apropierea ferestrei.
Iarna, planta nu trebuie expusă unei temperaturi mai mici de 10-12 grade Celsius, pentru speciile care înfloresc vara, și 14-16 grade, pentru cele care înfloresc iarna.
Din aprilie și până în octombrie, dacă temperatura depășește 20 de grade Celsius, plantei îi trebuie asigurată o ventilație corespunzătoare. Între lunile martie și octombrie, planta trebuie udată cu regularitate, solul trebuie menținut mereu umed, dar nu îmbibat cu apă.
Iarna, în schimb, frecvența udărilor trebuie redusă, această operațiune urmând să se efectueze o dată la 15-20 de zile, pentru a evita uscarea excesivă a solului. În perioada vegetativă, este indicat să se amestece în apa pentru udat îngrășământ pentru plante cu flori.
În ceea ce privește solul, Columnea preferă un teren foarte bine drenat și bogat în materie organică. Cel mai bun amestec este pământul de frunze și turbă în părți egale, în care se adaugă nisip. O dată la doi ani este necesară schimbarea vasului. Cele mai potrivite ghivece pentru cultivarea acestei plante sunt cele suspendate.
Înmulțire, paraziți și boli
Înmulțirea plantei se realizează prin semințe care se plantează la sfârșitul iernii. Vasele în care se plantează semințele trebuie menținute timp de câteva săptămâni (trei-patru) într-un loc cald și luminos, la o temperatură de 25-27 grade Celsius.
Înmulțirea poate fi realizată și prin prelevarea de butași, din ramurile care nu fac flori, în perioada cuprinsă între martie și mai. Aceștia trebuie să aibă o lungime de șapte-opt centimetri și se plantează într-un amestec de turbă cu nisip. Deasupra acestora se pune un borcan, având grijă ca acesta să fie ridicat din când în când pentru a evita excesul de umiditate. După ce noile plante au prins rădăcină, acestea se plantează în ghivece și li se administrează îngrășământ pentru a favoriza dezvoltarea ramurilor laterale.
Columnea poate fi atacată de afide, de coșenile și de musca albă. Altă problemă des întâlnită în cultivarea acestei plante este legată de excesul de apă care poate provoca apariția mucegaiului sau putrezirea rădăcinilor.