Comunicat de presă

“Columna lui Traian”



Nu puteam să nu mă sesizez la unele afirmații ale tripletei vocale a P.N.L. sau P.S.D.( Lungu, Prodan, Steiciuc).
Am aflat astfel că în cazul unor acțiuni pro Băsescu în Suceava, acțiuni pe care probabil primăria Suceava nu le va autoriza, să ne așteptam la acțiuni represive din partea domnului Lungu.
L-aș ruga pe domnul Lungu să-și aducă aminte că în 2004 eram împreună când P.S.D.-ul ne dădea amenzi tocmai pentru că afișam bannere și afișe pro Basescu și bineînțeles tot în spiritul păstrării ordinii și liniștii publice.
Aș întreba dacă, de această dată, să ne așteptăm ca poliția comunitară să dea amenzi sau poate la înăbușiri de tip comunist cu furtune de apă și cătușe.
Este uimitor cum unii oameni pot avea memoria atât de scurtă sau poate totul ține de interes și caracter.
În ceea ce îl privește pe un senator negru în cerul gurii, acesta folosește un limbaj de “cârpă” și îi recomand să folosească acest limbaj în interesul partidului și nu să-l folosească despre popor. Dacă poporul poate fi făcut de “cârpa” de către o persoana ce a ajuns parlamentar pe o lista semnată de Traian Basescu, atunci nu mai am ce să comentez despre personaj și îl rog să consulte un dicționar pentru cuvintele “socialist” și “comunist”, cuvinte foarte dragi lui.
Am mai observat unele inepții marca “Steiciuc” ce par a fi luate din ghidul de mesaje P.S.D., despre care nu merită să comentez.
În concluzie, mesajele tripletei reunite pentru a-i ataca pe Basescu și P.L.D.-ul nu par decât eforturi disperate ale unor oameni ce s-au convertit la ideile P.S.D.-iste.
Vă doresc o luna de liniște și normalitate, pe care v-o doriți alături de Văcăroiu și P.S.D., însă nu vă obișnuiți așa, căci pe “Columna lui Traian” sunt și imagini cu trădători și cu persoane care înjunghie pe la spate.
Deputat P.L.D.,
Romică Andreica



Recomandări

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei
Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei