Cuvânt de învățătură

Colportajul se face numai cu binecuvântarea Bisericii!



Constatăm foarte adesea, mai ales atunci când mergem la hramurile mănăstirești, că pe lângă pangarul mănăstirii își fac loc tot felul de tarabe cu vânzători de obiecte bisericești sau de cărți cu conținut religios, cele mai multe dintre ele fiind însă contrafăcute, neavând binecuvântarea Bisericii.
Binecuvântarea din partea Bisericii este trebuitoare, atât în ceea ce privește obiectele de cult, cât și în ceea ce privește cărțile cu conținut religios sau duhovnicesc. Dacă ne referim la obiectele bisericești, acestea trebuie să respecte o anumită erminie și rânduială în modul de construcție al lor, pentru care garantează Biserica. De aceea, ele sunt confecționate fie în atelierele proprii ale Bisericii, fie în ateliere private, având însă binecuvântarea episcopului locului, așa încât obiectele care sunt confecționate în aceste ateliere să urmeze tradiția ortodoxă, adică să fie autentice. Biserica nu controlează în felul acesta producția de obiecte bisericești pentru foloase materiale imediate, ci mai degrabă pentru păstrarea sănătoasă a rânduielii ortodoxe în ceea ce privește executarea lor și pentru a evita astfel kitsch-urile de tot felul, pe care le vedem prea adesea în comerț.
Aceeași rânduială trebuie urmată și în ceea ce privește pictarea sau executarea icoanelor, care trebuie și ele, în mod obligatoriu, să urmeze erminia ortodoxă de pictare, pentru a putea astfel câștiga statutul de icoană. Nu toate așa-zisele icoane de pe piață au acest statut, foarte multe dintre ele fiind în cel mai fericit caz tablouri cu conținut religios, ca să nu amintim creațiile de-a dreptul sinistre, cărora în mod impropriu li se atribuie denumirea de icoane.
De asemenea, cărțile cu conținut religios sau duhovnicesc trebuie să poarte binecuvântarea Bisericii, fiind publicate în editurile eparhiilor ortodoxe din țară sau chiar dacă sunt publicate la alte edituri, să aibă binecuvântarea episcopului. Prin aceasta, Biserica nu urmărește cenzurarea conținutului respectivei cărți, ci verifică mai degrabă ortodoxia credinței mărturisite prin respectiva carte. Spunem aceasta pentru că multe cărți publicate fără binecuvântarea Bisericii au strecurate în conținutul lor tot felul de greșeli dogmatice, ceea ce aduce mare pagubă sufletească celor care se hrănesc duhovnicește din conținutul lor. Există de asemenea o serie de cărți care cultivă o pietate falsă și nesănătoasă a credincioșilor, cum ar fi: „Talismanul”, „Visul Maicii Domnului”, „Epistolia Domnului nostru Iisus Hristos” ș. a., care nu sunt cărți ortodoxe și nici nu cultivă o spiritualitate ortodoxă. Tocmai de aceea, astfel de cărți, apărute fără binecuvântarea Bisericii, nu trebuie cumpărate și nici citite, pentru că ele îmbolnăvesc sufletul cu învățături greșite.
Cu privire la obiectele de cult sau icoanele făcute fără binecuvântarea Bisericii, este necesar să spunem că nici acestea nu trebuie cumpărate, pentru că nu au această calitate, întrucât nu respectă erminia sau rânduiala ortodoxă de realizare a lor.
Pentru a ne feri de astfel de înșelătorii trebuie să urmărim în primul rând pangarele bisericilor sau mănăstirilor, librăriile ortodoxe care comercializează cărți cu conținut ortodox, apărute cu binecuvântarea Bisericii.
De asemenea, cei care se ocupă de aprovizionarea pangarului bisericii sau mănăstirii trebuie să fie informați asupra atelierului sau sursei de unde provin obiectele sau cărțile, urmărind ca ele să aibă binecuvântarea din partea Bisericii, pentru a nu vinde credincioșilor noștri obiecte care nu păstrează rânduiala Bisericii și pentru a nu întreține industrii paralele, care să se îmbogățească de pe seama credincioșilor, și nu să folosească veniturile în scop filantropic, oferindu-le cărți și obiecte care nu respectă rânduiala ortodoxă.
(pr. lect. dr. Lucian FARCAȘIU, www.ziarulumina.ro )